- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primarul Sectorului 6 Bucureşti, Cristian Poteraş, la DNA
Primarul PDL al Sectorului 6 Bucureşti, Cristian Poteraş, s-a prezentat joi la Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA), unde este cercetat, alături de viceprimarul Ştefan Preda, într-o afacere cu terenuri în valoare de 20,9 milioane de euro.
Primarul Sectorului 6 Bucureşti, Cristian Poteraş, la DNA (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Procurorii anticorupţie îl acuză - alături de primarul şi viceprimarul Sectorului 6 Bucureşti, Cristian Poteraş, respectiv Ştefan Preda - şi pe Fabian Schwartzenberg, potrivit unei rezoluţii a DNA.
Începerera urmăririi penale s-a dispus în 28 octombrie 2009, procurorii spunând că, în 9 ianuarie 2006, 6 iunie 2006 şi 20 iulie 2006, funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti, care aveau atribuţii specifice în domeniul aplicării legilor fondului funciar, respectiv Legea 18 din 1991, au ignorat prevederile referitoare la acest domeniu şi au atestat fapte nereale în documentele de analiză a solicitărilor de retrocedare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Procurorii anticorupţie arată că activitatea a avut ca rezultat final deposedarea statului şi diminuarea patrimoniului municipiului Bucureşti cu suprafaţa totală de 59.655,52 metri pătraţi teren intravilan, aflat în raza administrativă a Sectorului 6 Bucureşti. Potrivit documentului citat, terenul în cauză este estimat la o valoare pe piaţă de 20.905.706 euro, conform contractelor de vânzare-cumpărare încheiate imediat după emiterea titlurilor de proprietate.
În rezoluţia procurorilor se mai arată că "activitatea infracţională a funcţionarilor publici în cauză a fost de natură a genera avantaje patrimoniale numiţilor Fabian Schwartzenberg, Lucian Viorel Grecu,Valeriu Pandor şi Marian Jean Căpăţână, persoane în proprietatea cărora au ajuns terenurile, atribuite ilegal, în schimbul unor sume derizorii faţă de preţul de piaţă".
Procurorii anticorupţie susţin că edilul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, în calitate de primar şi preşedinte al subcomisiei de retrocedare, Gheorghe Floricică - secretar, Ştefan Preda, Dumitru Vultur, Moise Daniel şi Petre Boncea, membrii ai Subcomisiei de aplicare a legii fondului funciar, au propus validarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate a lui Cezar Gheorghe Căpăţână şi Şerban-Alexandru-Gheorghe Căpăţână, Anica Cristea, Gheorghe Nica, Steliana Rădulea, respectiv Elenei Năforniţă şi lui Gheorghe Jianu, pentru suprafaţa totală de 59.655,52 metri pătraţi teren intravilan".
Concret, persoanele care revendicau dreptul de proprietate indicau locuri de teren amplasate "pe latura de nord a şoselei Bucureşti-Domneşti, sub linia de centură a Capitalei", "la origine în Bucureşti, Comuna Suburbană Militari", "strada Prelungirea Zambilelor, actuală Cătinei, Militari", "CAP Măgurele" respectiv "strada Valea Oltului 24", însă membrii subcomisiei, prin activitatea lor, au generat punerea în posesie şi, în final, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor loturi de tern amplasate în municipiul Bucureşti, sectorul 6.
Astfel, Cezar şi Şerban-Alexandru-Gheorghe Căpăţână au primit o sufprafaţă totală de 39.998,23 metri pătraţi, compusă din patru loturi situate în zona încadrată de Splaiul Independenţei şi Calea Plevnei, respectiv o secţiune din imobilul cu nr. 332A de pe Splaiul Independenţei, Anica Cristea a primit suprafaţa de 2251,24 metri pătraţi, amplasată pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 11B şi suprafaţa de 2740,76 metri pătraţi, amplastă pe Calea Giuleşti (lângă Stadionul Giuleşti).
Gheorghe Nica a primit suprafaţa de 2.097,82 metri pătraţi teren, reprezentând o secţiune din imobilul nr. 332A de pe Splaiul Independenţei iar Steliana Rădules a primit loturi de 1.909,48 metri pătraţi teren reprezentând o secţiune din imobilul cu nr. 332A de pe Splaiul Independenţei, respectiv 1.054,70 metri pătraţi, situat la numărul 42 de pe str. Lt. Av. Gheorghe Caranda, în timp ce Elena Năforniţă şi Gheorghe Jianu au primit loturile de teren de 3.053,68 metri pătraţi, situate pe strada Valea Oltului, o suprafaţă de 1.522,75 metri pătraţi situată în vecinătatea imobilului cu nr.78 de pe Drumul Taberei şi 5.044,86 metri pătraţi teren aflat pe strada Sibiu şi reprezentând o parte din Parcul "Favorit".
Procurorii anticorupţie notează că "în mod abuziv, în referatele de analiză, membrii subcomisiei, prin invocarea unor articole de lege inaplicabile situaţiilor în cauza de faţă, cât şi a unor documente inexistente, atestau fapte nereale, în sensul că solicitările sunt întemeiate, că terenul ce urma a fi retrocedat a fost preluat de către stat ca teren agricol, că se afla în administrarea primăriei şi nu era afectat de amenajări de interes public şi că retrocedarea se făcea pe vechile amplasamente".
Anchetatorii arată că în realitate, terenurile propuse şi în final atribuite nu aveau niciun element de corespondenţă cu terenurile revendicate şi că acestea fie nu erau la dispoziţia subcomisiei, în sensul că făceau parte din domeniul public al Statului, fie constituiau domeniul public al Municipiului Bucureşti - sectorul, respectiv parcuri publice. Procurorii precizează în rezoluţie că, potrivit dispoziţiilor imperative ale Legii 213 din 1998, aceste terenuri constituiau bunuri inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Procurorii acuză că funcţionarii, care au fost puşi sub învinuire în acest caz, nu au verificat riguros existenţa actelor doveditoare, aşa cum cerea Legea 18 din 1991, că nu au ţinut seama de mijloacele prin care se face dovada suprafeţelor de teren preluate de cooperativele agricole de producţie, precum actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, orice alte probe, astfel fiind încălcate atribuţiile prevăzute pentru membrii subcomisiei în Legea 1 din 2000.
Procurorii notează că la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere, subcomisia trebuia să verifice riguros existenţa actelor doveditoare dar şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora acte. "De altfel, în ipoteza în care terenurile s-ar fi cuvenit de drept solicitanţilor trebuia urmată procedura prevăzută în Legea 10/2001 şi nu cea din Legea nr. 18/1991, care se referă doar la terenurile agricole", se mai arată în rezoluţia DNA.
În plus, precizează anchetatorii, funcţionarii vizaţi de această anchetă "au inserat ori şi-au însuşit date nereale din materialul referitor la verificarea solicitărilor de retrocedare, în referatele înaintate Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, cel mai elocvent fiind aspectul că terenurile solicitate au fost identificate prin «rapoarte de expertiză», în condiţiile în care cererile solicitanţilor erau fie vagi, fie se indicau terenuri amplasate în alte zone, aşa zisele rapoarte de expertiză fiind în realitate doar nişte documentaţii topografice cu indicarea unor cote de amplasare şi nu de identificare a vechiului amplasament".
Pentru aceste motive procuororii anticorupţie au decis în 28 octombrie începerea urmăririi penale faţă de primarul sectorului 6, Cristian Poteraş, secretarul Primăriei Sectorului 6, Gheorghe Floricică, viceprimarul Sectorului 6, Ştefan Preda, şi faţă de trei funcţionari de specialitate, membrii ai subcomisiei, respectiv Dumitru vultur, Moise Daniel şi Petre Boncea, pe care îi acuză de abuz în serviciu.
Pe şeful Serviciului Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar, Cristian Popescu, şi Dorina Piftor, consilier în cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane şi Fond Funciar, procurorii antiocorupţie i-au pus sub învinuire pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO