- Home
- Social
- TIMIŞOARA, (31.12.2012, 15:06)
- Pacala Dana , Liliana Iedu
Primarul Timişoarei: Trecerea spitalelor CF la autorităţile locale reprezintă cel mai firesc lucru
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, consideră că trecerea spitalelor CF la autorităţile locale ar fi cel mai firesc lucru şi că la fel ar trebui să se întâmple şi cu gările sau bazele sportive, în timp ce şeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, se arată interesat de modalitatea de transfer.

Primarul Timişoarei: Trecerea spitalelor CF la autorităţile locale reprezintă cel mai firesc lucru (Imagine: Alin Robu - MediafaxFoto)
Întrebat dacă Spitalul CF din Timişoara ar trebui să fie administrat de Primărie sau de Consiliul Judeţean, primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că acesta este un lucru firesc.
"Trecerea spitalelor CF, ca şi a celor militare, la autorităţile locale reprezintă cel mai firesc lucru şi mă bucur că domnul ministru Fenechiu a dat semnalul în acest sens. La fel ar trebui să se întâmple cu gările, cu bazele sportive, cu cluburile sportive şcolare etc., fiind deja dovedit că ministerele nu le pot gestiona. De altfel, nici nu e firesc să le gestioneze", a declarat Robu.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a afirmat că deocamdată trecerea spitalelor CF la administraţiile judeţene sau locale este doar la nivel declarativ şi că aşteaptă să vadă cum se va face acest lucru şi mai ales cum vor fi finanţate aceste spitale.
"Deocamdată nu ştim nimic despre trecerea spitalelor CF către autorităţile locale. Am văzut la televizor câteva declaraţii în acest sens ale ministrului Fenechiu, dar aşteptăm să vedem cum vor fi trecute aceste spitale la primării şi consilii judeţene. Din câte ştiu, aceste spitale au şi ele unele venituri, trebuie văzut ce se va întâmpla cu aceste venituri şi cum urmează să fie finanţate. Probabil va fi o reglementare în acest sens", a precizat Bojin.
Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor va fi preluată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în timp ce spitalele CFR din ţară vor fi transferate către autorităţile locale şi judeţene sau către Ministerul Sănătăţii, anunţa, duminică, ministrul Relu Fenechiu.
"Am găsit în Ministerul Transporturilor spitale şi o casă de asigurări de sănătate. Nu a putut nimeni să-mi explice de ce ministerul are nevoie de o casă de sănătate. Am vorbit deja cu premierul şi a fost de acord ca în cel mai scurt timp să transferăm casa de sănătate la Casa de sănătate naţională, iar toate spitalele să le transferăm către consilii judeţene, primării sau către Ministerul Sănătăţii", afirma Relu Fenechiu.
În subordinea Ministerului Transporturilor există 15 spitale, dintre care două în Bucureşti, respectiv Spitalul Clinic nr. 1 Căi Ferate Witting şi Spitalul Clinic nr. 2 Căi Ferate.
De asemenea, există spitale CF şi la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Paşcani, Craiova, Simeria şi Drobeta-Turnu Severin.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor