Primele concluzii ale anchetatorilor: Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis - 2

Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis, potrivit primelor concluzii ale anchetei începute după găsirea celor două femei, decedate, în locuinţa lor din cartierul Primăverii, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca..

Urmărește
15 afișări

Elena Pârvulescu, mama Cristinei Verona, a murit, potrivit legiştilor, în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal şi prin comprimare toracică, a spus Diana Sarca.

Potrivit aceloraşi concluzii preliminare ale legiştilor, Cristina Verona a murit prin asfixie prin spânzurare, a spus Diana Sarca.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că acestea sunt rezultatele preliminare ale examenului medicol-legal.

Ipoteza anchetatorilor în prezent este omorul urmat de sinucidere, a mai spus Sarca.

Omorul urmat de sinucidere era una dintre cele trei variante luate în calcul de anchetatori în acest caz.

Elena Pârvulescu (de 77 de ani) şi Cristina Verona (de 44 de ani), mamă şi fiică au fost găsite decedate, marţi seară, în cartierul Primăverii din Bucureşti, după ce Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a fost solicitat de către un bărbat în Bulevardul Primăverii, numărul 42.

În apartament nu există urme de efracţie nici la uşă, nici la ferestre, uşa fiind încuiată pe interior cu cheile în butuc. Totodată, nu există urme de răvăşire a locuinţei, au declarat, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit medicilor cele două femei sunt moarte de 4-5 zile, cadavrele fiind într-o stare înaintată de putrefacţie, astfel încât pe trupurile victimelor nu se puteau distinge urme de violenţă.

Primele informaţii arătau că femeia mai tânără avea multiple plăgi pe corp, fiind găsită spânzurată de calorifer, iar cea de-a doua ar fi fost goală, în baie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici