Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un bătrân de 79 ani de ani din comuna Marginea a sesizat, vineri, Poliţia că două persoane pe care nu le cunoaşte i-au furat din locuinţă 1.300 de lei.
În urma cercetărilor s-a stabilit că joi după-amiaz- doi bărbaţi care mergeau cu un autoturism de culoare albă au venit la locuinţa bătrânului şi au susţinut că ar fi angajaţi ai Primăriei Marginea şi că i-au adus un cadou din partea primarului.
Cei doi bărbaţi au intrat în locuinţa bătrânului şi i-au dat acestuia două motofierăstraie cu elemente din plastic de culoare albă şi portocalie, fabricate în China. Ei i-au cerut bătrânului 100 de lei pentru transport.
Pentru a verifica dacă cei doi spun adevărul, bătrânul a mers împreună cu cei doi până la sediul primăriei, iar după ce bătrânul a coborât din autoturism ceilalţi doi au plecat în trombă spre oraşul Solca.
A doua zi, verificând locul unde obişnuieşte să păstreze banii, bătrânul a observat că îi lipseşte suma de 1300 lei şi a sesizat poliţia.