Primul caz de virus de tip A/H1N1 din acest sezon, înregistrat la un copil din Călăraşi

Medicii au identificat prezenţa virusului de tip A/H1N1 la un copil din Călăraşi, fiind înregistrată, astfel, prima situaţie de acest gen din acest sezon.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Primul caz de virus de tip A/H1N1 din acest sezon, înregistrat la un copil din Călăraşi

Primul caz de virus de tip A/H1N1 din acest sezon, înregistrat la un copil din Călăraşi (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Epidemiologii au depistat virusul în cazul unui copil în vârstă de trei ani.

Cazul din România este cel de-al 40-lea înregistrat în acest sezon la nivel european, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii.

El a adăugat că micuţul este în stare foarte bună, nu a necesitat internare, fiind îngrijit la domiciliu. Părinţii lui nu au fost plecaţi din ţară, astfel că nu s epate stabili de unde a luat copilul virusul gripal.

Molnar a precizat că micuţul nu a fost vaccinat contra acestui virus deoarece vaccinul pentru copii nu a fost aprobat în sezonul precedent.

Potrivit lui geza Molnar, dominantă în acest sezon gripal este tulpina H3N2, care poate da epidemii, dar care este aştepată să apară spre sfârşitu lui decembrie - începutul lui ianuarie 2011, având în vedere situaţia înregistrată deja în emisfera sudică.

La rândul lui, ministrul Cseke Attila a declarat că situaţia de la Călăraşi a fost depistată prin Sistemul de santinelă pentru gripă care raportează numărul îmbolnăvirilor şi recoltează probe de la persoanele bolnave.

Potrivit lui Cseke Attila, infecţiile respiratorii înregistrate până acum sunt în limita aşteptată pentru acest sezon.

Din cele 1,3 milioane de doze de vaccin achiziţionate pentru actualul sezon gripal 446. 206 persoane, jumătate având peste 65 de ani au fost vaccinate până în 8 noiembrie.

În România au fost înregistrate 6.999 de cazuri de îmbolnăviri cu infecţia A/H1N1, Ministerul Sănătăţii informând că toate au fost confirmate în urma unei metodologii standard utilizate la nivel european. De asemenea, 122 de persoane au decedat în urma îmbolnăvirii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici