Primul Institut de Ştiinţele Vieţii din ţară, investiţie de 10 mil. euro, va fi inaugurat la Cluj

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca va inaugura, vineri, primul Institut de Ştiinţele Vieţii din România, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

Rectorul USAMV Cluj, Doru Pamfil, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că se doreşte, în cadrul noului institut, implicarea în domenii mai largi decât agricultura, zootehnia sau medicina veterinară, şi anume în alimentaţie şi sănătatea omului şi a animalului.

"USAMV Cluj va inaugura, vineri, în cadrul unei conferinţe a Consorţiului USAMV, primul Institut de Ştiinţele Vieţii din România, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, unde vom avea singura platformă de biotehnologii, dar şi laboratoare de ştiinţele mediului. Este vorba despre un concept cu totul nou şi dorim ca în cadrul acestui institut să ne implicăm în domenii mai largi decât agricultura, zootehnia sau medicina veterinară, şi anume în alimentaţie şi sănătatea omului şi a animalului. Va fi un institut de referinţă pentru cercetarea românească şi nu numai, în domeniul agricol", a explicat Pamfil.

El a precizat că ambiţia USAMV Cluj-Napoca este de a demonstra că se transformă treptat într-o universitate "de cercetări de vârf".

De asemenea, în cadrul conferinţei Consorţiului USAMV, va avea loc inaugurarea lucrărilor Institutului de Cercetări Horticole Avansate din Transilvania, în valoare de 15 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

"Întreaga aparatură va fi de ultimă generaţie la acest institut. USAMV Cluj-Napoca va fi transformată într-un pol al excelenţei", a conchis Pamfil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici