- Home
- Social
- (29.04.2020, 18:45)
- Vasile Măgrădeean
Primul judeţ care începe testarea în masă a populaţiei. Ce trebuie să ştii despre metoda ”pooling” şi algoritmul de testare
- Metoda se bazează pe protocoalele OMS şi Universităţii Ben-Gurion din Israel
- Primii testaţi vor fi angajaţii din instituţiile publice din Alba Iulia iar ulterior se va extinde testarea şi la populaţie
- DSP Alba va elabora un model ştiinţific de realizare a eşantioanelor, astfel încât gradul de acoperire a testării să fie cât mai ridicat
Urmărește
10867 afișări
Sursa FOTO: Hepta
DSP Alba a anunţat că este prima instituţie din ţară care demarează prin laboratorul propriu testarea în masă, urmând să fie realizate zilnic până la 4.000 de teste, prin metoda ”pooling” utilizată internaţional.
Potrivit unui comunicat al DSP Alba transmis, miercuri, metoda este bazată pe protocoale internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi pe cele de cercetare ştiinţifică derulate de echipa de cercetători a Universităţii Ben-Gurion din Israel.
”DSP Alba este prima din ţară care demarează, de săptămâna viitoare, prin laboratorul propriu, testarea în masă a populaţiei astfel că vor putea fi realizate zilnic până la 4.000 de teste, prin metoda <<pooling>> de diagnostic utilizată internaţional. Metoda este bazată pe protocoale internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi pe cele de cercetare ştiinţifică derulate de echipa de cercetători a Universităţii Ben-Gurion din Israel. Această metodă presupune amestecul de 8, 16 sau 32 probe recoltate de la tot atâţia subiecţi, astfel că se poate ajunge la testarea chiar şi a 4.000 de persoane pe zi”, se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
În acest demers DSP Alba colaborează şi cu cercetători români, pentru îndrumare şi consultanţă, testarea de tip ”pooling” fiind realizată exclusiv pe bază de sponsorizări ce provin de la primării sau firme private.
Bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii va fi folosit doar pentru testare conform algoritmului naţional.
”Municipiul Alba Iulia este prima localitate inclusă în acest proiect-pilot, alegerea fiind făcută atât prin prisma importanţei sale ca municipiu reşedintă de judeţ, cât şi prin disponibilitatea arătată de viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul. Primăria Alba Iulia a demarat o primă achiziţie pentru cumpărarea a 5.000 de teste în acest scop”, au subliniat reprezentanţii DSP Alba.
Algoritmul de testare va fi stabilit de specialiştii epidemiologi ai DSP Alba astfel încât, într-o primă fază, testarea se va adresa angajaţilor din instituţiile publice din municipiu care, prin natura meseriei, sunt mai expuşi riscului iar ulterior se va extinde testarea şi la populaţie. ”Există mai multe modalităţi de testare în masă, aceasta urmând a fi realizată pe grupuri de persoane cu legătură epidemiologică. Spre exemplu, va putea fi testat câte un membru din fiecare familie de pe o anumită stradă. Epidemiologii DSP Alba vor elabora un plan de testare propiu-zis, care va fi anunţat public”, au explicat specialiştii DSP Alba.
Prin implementarea metodei ”pooling” va putea fi monitorizat mai bine gradul de răspândire al virusului iar DSP Alba va elabora un model ştiinţific de realizare a eşantioanelor, astfel încât gradul de acoperire a testării să fie cât mai ridicat în rândul populaţiei.
”Trebuie să fim pregătiţi din timp pentru orice scenariu, astfel încât să putem proteja populaţia. Demararea testării în masă reprezintă un pas absolut firesc pentru DSP Alba, mai ales în cotextul relaxării măsurilor începând cu data de 15 mai. Vom economisi milioane de lei pentru achiziţia de kit-uri de testare şi în acelaşi timp vom avea posibilitatea să testăm în laboratorul DSP Alba cel puţin de 16 ori mai multe persoane zilnic”, a spus directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe