Primul protest cu pumni de angajaţi în uşa unui birou ministerial s-a încheiat indecis

Protestul angajaţilor din Ministerul Finanţelor a început miercuri după-prânz, când aceştia s-au strâns pe holul de la etajul I al clădirii, în faţa biroului proaspăt-numitului ministru Gheorghe Ialomiţianu, mânaţi în luptă de tăierea unor "stimulente".

Pentru omul de rând, cuvântul "stimulent" presupune o bonificaţie acordată fie cuiva cu merite deosebite, fie cuiva pe care vrei să-l faci să lucreze mai bine. Pentru cei "din sistem", stimulentele reprezintă, de fapt, un fel de al doilea salariu, sau chiar mai mult de-atât, luat indiferent de poziţia în ierarhia instituţiilor fiscale româneşti şi indiferent de performanţe. Un bonus dubios pentru pălmaşul din sistemul privat, obişnuit să discute în termeni precum "venit net lunar" sau "primă". Cu atât mai mult cu cât acest bonus este luat şi de director, şi de inspector, şi de femeia de serviciu din ministere şi instituţiile de stat subordonate acestora. Cel puţin aşa aveau să explice situaţia majoritatea protestatarilor, în timpul lungilor discuţii purtate în cele peste 24 de ore de protest.

Aşadar, tăierea stimulentelor, care, inevitabil, a adus o reducere de venit lunar la mai puţin de jumătate în cazul unora dintre ei, i-a făcut pe oamenii de birou, pe "conţopiştii" finanţelor, să scoată nasul dintre hârtii şi cifre şi să treacă la fapte. S-au adunat în holul clădirii şi au început să scandeze lozinci împotriva nevinovatului ministru Ialomiţianu, pe al cărui decret de numire în funcţie nici măcar nu a apucat să se usuce tuşul, împotriva premierului Boc şi a preşedintelui Băsescu, pe care, de fapt, cu toţii îl vedeau tartorul acestei măsuri.

Timp de câteva ore, protestatarii şi-au strigat of-ul în faţa biroului şefului, încercând totuşi să evite haosul şi eventualele agresiuni. Spre seară, însă, ei au prins curaj după ce în fruntea lor a apărut un cunoscut lider sindical al funcţionarilor publici, Vasile Marica. Instalat ca lider "ad-hoc", acesta a început negocierile cu Ialomiţianu, cu scopul de a rezolva problema stimulentelor celor nemulţumiţi.

În următoarele câteva ore, Marica a făcut un du-te - vino între discuţiile cu ministrul, în biroul acestuia, şi cele cu sindicaliştii adunaţi în hol, la care ieşea periodic pentru a-i informa despre mersul negocierilor. După o primă negociere, sindicalistul s-a instalat drept "cap al turmei", aşa cum chiar el avea să spună, şi a început să organizeze protestul spontan, ocupându-se cu zel de logistică: apă, mâncare şi ceai pentru protestatarii care deja scandau că sunt pregătiţi să rămână peste noapte la serviciu.

Spre seară, în jurul orei 20.00, după ce, potrivit lui Marica, a fost de neînduplecat, ministrul Ialomiţianu a încercat să iasă din birou şi să plece din sediul instituţiei. Zâmbind, a încercat să-şi facă loc printre sutele de angajaţi adunaţi în hol, însă aceştia i-au blocat drumul. Demnitarul s-a văzut astfel nevoit să se întoarcă în biroul său, unde nu avea de făcut nimic altceva decât fie să aştepte, fie să pună la cale un plan de a se salva dintre angajaţii care, deja nervoşi, dădeau cu pumnii şi picioarele în uşa încuiată a anticamerei biroului său. Femei de peste 50 de ani sau bărbaţi în vârstă şi mult mai firavi decât obişnuiţii protestelor de stradă au urlat şi au dat pumni şi picioare în uşa pe care stătea scris numele nevinovatului Ialomiţianu, o premieră în istoria relaţiilor instituţionale româneşti. Suficient pentru ca demnitarul să transmită, prin interlocutorul său, sindicalistul Marica, faptul că se consideră sechestrat.

Probabil din această cauză, în următoarea oră, pe holul ministerului, amestecându-se cu protestatarii, au apărut câteva figuri cunoscute de la majoritatea manifestărilor de stradă din Bucureşti: ofiţeri de jandarmi şi lucrători ai Serviciului de Protecţie şi Pază, îmbrăcaţi civil. Câţiva au intrat, rând pe rând, în biroul ministrului.

Avea să urmeze o nouă premieră: într-o operaţiune-fulger, ministrul a fost scos de o escortă formată din civili, aceştia îmbrâncindu-i pe protestatarii din hol care le stăteau în cale, luaţi prin surprindere de viteza de desfăşurare a evenimentelor. Astfel, pentru prima dată, un ministru s-a văzut în situaţia de a fi scos cu pază din biroul său, pentru a fi protejat de subordonaţii furioşi.

După ce Ialomiţianu le-a scăpat, nu fără a primi câteva sticle de apă şi pahare goale de cafea în cap, câteva zeci de protestatari i-au ocupat imediat biroul, aşezându-se pe confortabilele canapele din anticameră şi uitându-se la televizor, la talk-show-urile care întorceau protestul lor pe toate feţele. Unii dintre ei, care lucrează în administraţiile fiscale de sector din Capitală şi care s-au alăturat pe parcurs protestului declanşat de colegii din minister, s-au văzut pentru prima dată într-un sediu ca acela şi, mai mult, într-un birou de ministru. Prilej perfect pentru a se fotografia în cadrul uşii deschise, având în spate planşa pe care stătea scris numele ministrului Ialomiţianu.

"A fugit ca un şobolan!", a spus, ca pentru sine, o femeie aflată pe hol, deja vizibil obosită după cele câteva ore de scandări şi proteste. "Am 56 de ani şi am ajuns să-i cer maică-mii din pensia ei. Am ajuns chiar să iau din banii pe care şi i-a pus deoparte pentru înmormântare, ca să am cu ce trăi. Dacă moare, o aduc şi i-o las pe birou lu' Ialomiţianu ăsta, s-o îngroape el", a continuat, cu obidă, femeia, care s-a recomandat a fi specialist IT în minister.

După spectaculoasa operaţiune de salvare a lui Ialomiţianu, Marica li s-a adresat din nou participanţilor, asigurându-i de sprijinul său şi accentuând în repetate rânduri caracterul spontan al protestului. "Dacă vreţi să rămâneţi, eu rămân cu voi şi vă susţin. Dacă vreţi să plecaţi, vom pleca", le-a spus Marica nemulţumiţilor, ajunşi deja subiectul de discuţie numărul unu al mass-media. Decizia de a rămâne nu a venit uşor, cu toate că Marica, "din banii de la sindicat", le-a adus apă şi mâncare.

Multe dintre femeile prezente la protest, oricum majoritare încă de la început, au decis să plece, promiţându-le colegelor că vor reveni la prima oră a dimineţii. Cele care se hotărâseră să plece şi-au donat sandwich-urile primite colegilor de protest care nu s-au lăsat convinşi să renunţe şi au luat-o către case, nu înainte de a le promite că dimineaţă le vor aduce haine curate.

A urmat o aşteptare de câteva ore, întreruptă doar de două-trei firave sesiuni de scandări. Aşezaţi pe jos, pe mobilierul de pe holuri sau pe scaune şi mese aduse din birouri, protestatarii îşi spuneau unii altora nemulţumirile, fiecare dornic să-şi expună problemele financiare şi să primească la schimb empatia celorlalţi. Când prin zonă se nimerea vreun ziarist, acesta era rapid înconjurat, imediat înfiripându-se o discuţie pornită cu întrebarea "Aţi putea să trăiţi, domnule, cu X lei?".

Un televizor scos pe hol a adunat rapid în jurul lui câteva zeci de protestatari. Talk-show-urile celor două principale televiziuni de ştiri, evident centrate pe protestul lor, erau ascultate cu zâmbete aprobatoare. Cineva însă a aflat că surghiunitul Ialomiţianu este invitat la un talk-show al unui post de televiziune perceput ca fiind apropiat de putere şi de preşedinte, astfel că a fost imediat schimbat canalul. Declaraţiile lui Ialomiţianu, date prin telefon, precum şi afirmaţiile moderatorului au fost primite cu huiduieli şi vorbe colorate de altfel civilizaţii protestatari de la Finanţe. Nu au rezistat mult şi au schimbat din nou pe unul dintre posturile de ştiri care, spre deosebire de precedentul, păreau a le îmbrăţişa cauza.

Seara era însă departe de a se fi terminat: Ialomiţianu i-a suprins pe toţi atunci când, imediat după miezul nopţii, a revenit în biroul său din minister, abia închis de secretare, pentru o nouă rundă de discuţii. De această dată flancat de mult mai puţine gărzi de corp, ministrul le-a spus zâmbind celor mai puţin de 200 de protestatari rămaşi pe hol că a venit să negocieze şi să găsească soluţii pentru "eradicarea evaziunii fiscale".

Ialomiţianu a plecat însă aşa cum a venit, fără a ajunge la vreo înţelegere cu liderii ad-hoc ai nemulţumiţilor. După patru ore de discuţii, după ora patru dimineaţă, ministrul a ieşit din minister anunţând un nou eşec al negocierilor.

În aceste ore, liniştea a domnit pe holul plin de sticle, pahare de plastic şi ambalaje de mâncare de la proviziile consumate de cei care au ocupat, pentru o noapte, unul dintre cele mai importante ministere ale ţării. Aşezaţi pe hol, pe mochetă, sau dormind pe canapele, fotolii sau scaune, descălţaţi sau înveliţi cu hainele de stradă, vreo sută dintre ei au rămas într-adevăr, aşa cum au promis, până dimineaţă.

Vestea că au rămas pe poziţii, dar şi activarea comunicării pe linie sindicală a făcut ca joi dimineaţă atitudinea lor să fie luată drept model în întreaga ţară, ba chiar în instituţii subordonate altor ministere. În Bucureşti, alte câteva sute de colegi din sistem au venit în semn de solidaritate la Ministerul de Finanţe, însă nu au fost lăsaţi să intre, pichetând sediul instituţiei de-afară, de pe trotuar. În minister au avut acces doar cei care lucrează acolo.

La sosirea în minister, Ialomiţianu a fost primit din nou cu huiduieli. A trecut printre angajaţii nemulţumiţi şi a intrat în birou, unde a continuat negocierile cu liderii sindicali.

Presa şi telefoanele înroşite ale sindicaliştilor au făcut însă ca, joi, pentru câteva ore, în România să pară că a izbucnit o revoltă a bugetarilor. Epicentrul mişcării avea să rămână însă Ministerul Finanţelor, ochii tuturor fiind pe negocierile între Ialomiţianu şi Marica. Nucleul dur al protestatarilor din interiorul Ministerului de Finanţe l-a constituit în continuare grupul celor rămaşi peste noapte, restul angajaţilor făcând ture între birourile lor şi holul de la etajul I. Singurele momente care te făceau să realizezi că te afli la un protest apăreau atunci când televiziunile transmiteau în direct imagini din interior, fapt ce i-a făcut pe şefii instituţiei să se declare deranjaţi de faptul că relatările de presă îi "incită" pe nemulţumiţi.

Între două transmisii live, protestatarii vorbeau normal, comunicau între ei şi îşi propuneau unul altuia posibile soluţii pentru ieşirea din impasul în care au intrat. La momentul la care însă vedeau la televizor imagini în direct de la protestul din minister, scandări precum "Vrem ministru curajos!" sau chiar numele fostului ministru Sebastian Vlădescu zguduiau clădirea.

Conectaţi prin intermediul televiziunilor de ştiri la mersul evenimentelor din restul ţării, protestatarii au primit cu urale ştirea că în toate unităţile din ţară a fost întrerupt lucrul. Scandările legate de suplimente au fost înlocuite imediat de mesaje precum "Toată ţara e cu noi!" sau "Unitate!". Înăuntru, în biroul ministrului, negocierile continuau.

Ele au avut însă un deznodământ bizar: problema stimulentelor a fost rezolvată într-un mod înţeles şi apoi comunicat diferit de fiecare dintre cele două părţi. "Stimulentele se vor acorda pentru totdeauna", potrivit lui Marica, dar, aşa cum Ialomiţianu avea să comunice pe hol, în faţa biroului, urcat pe un scaun pentru a fi auzit de protestatari, "doar pe criterii de performanţă, nu în mod subiectiv". Lucru pe care ministrul l-a spus, ce-i drept, încă de joi seară.

Astfel că sindicaliştii au plecat spre case şi au renunţat la protest, uitând parcă de întrebări precum: "Ce înseamnă performanţă?", "Cum se poate stabili cine are performanţe şi cine nu?" şi altele asemenea, cu care îl asaltau pe ministrul pe care, pentru câteva ceasuri, l-au avut ostatic.

Când şi cei mai înverşunaţi angajaţi părăseau murdarul sediu al Finanţelor, într-o ultimă declaraţie dată presei, Marica dădea detalii despre culisele negocierii: "Discuţiile atât de lungi sunt dure. Au fost ţipete, urlete, râsete, glume, au fost de toate. Este foarte complicat să negociezi în astfel de situaţii, trebuie să ştii să faci de toate. Dar am reuşit să ajungem la un rezultat acceptat de oameni şi sperăm că ministrul se va ţine de cuvânt şi va semna hârtiile pentru acordarea stimulentelor".

După care, neoficial, s-a întors spre câţiva jurnalişti şi le-a spus, mândru: "I-am făcut praf pe-ăştia cu toate confederaţiile lor, am scos 130.000 de oameni în stradă în toată ţara. N-am auzit o declaraţie de sprijin de la ei". După care a continuat, obosit, mândru şi misterios: "Ce bine a fost organizat protestul ăsta spontan!".

Şi s-a retras, negociind la telefon participarea la talk-show-urile de joi seară.

Material de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro.