România poate fabrica un medicament-speranţă în lupta cu noul coronavirus
This browser does not support the video element.
Între atâtea veşti proaste, mai avem din când în când şi câte un motiv de optimism. Uite, hidroxiclorochina, medicamentul în care toată lumea îşi pune speranţa pentru tratarea cu succes a COVID-ului, poate fi fabricată chiar la noi, în România.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Hidroxiclorochina este relativ uşor de fabricat, sunt foarte multe fabrici în lume care o fabrică, nu este un medicament pretenţios. Azitromicina se poate fabrica doar pe linii de fabricaţie dedicate antibioticelor. Bănuiesc că Antibiotice Iaşi nu ar trebui să aibă o problemă să le fabrice pe amândouă, nici eu nu ar trebui să am o problemă, nici fabricile din Bucureşti.
Dragoş Damian, care este CEO-ul de la Terapia Cluj, îţi explică ce-l opreşte să fabrice momentan hidroxiclorochina.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Problema pe care în prezent o reclamă marea majoritate a producătorilor din ţară care au dorit să fabrice acest medicament este absenţa materiei prime. Credem că în maximum două luni toată această problemă se va redresa.
Deocamdată, compania din Cluj a comandat din străinătate peste două milioane de doze de hidroxiclorochină. Acestea se adaugă unui lot de peste un milion de tablete, pe care o altă mare firmă de medicamente le-a donat statului. Totalul ar trebui să fie de ajuns pentru a acoperi necesarul din următoarele două luni.
Deşi pare salvarea noastră în lupta cu coronavirusul, nu te grăbi să iei acest medicament. Specialiştii avertizează că hidroxiclorochina poate avea efecte adverse.
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: În acest moment produsul nu este indicat pacienţilor care au COVID-19 decât cu acordul medicului. Din reacţiile adverse sunt reacţii din sfera tubului digestiv, greaţă, vomă, afectări hepatice, diaree.
Alexandru Rafila, preşedinte Societatea Română de Microbiologie: El se regăseşte în aproape toate schemele terapeutice şi este o substanţă care nu intervine direct în combaterea bolii, dar reduce inflamaţia care pune de multe ori în pericol viaţa pacientului şi atunci tratamentul cu hidroxiclorochină este indicat, dar nu un tratament profilactic.
În Italia sunt autorizate oficial, pentru tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, Clorochina şi Hidroxiclorochina, precum şi o serie de combinaţii de medicamente anti-HIV. Următoarea etapă aşteptată este autorizarea medicilor de familie de a prescrie tratamentul anti-HIV pentru pacienţii aflaţi în izolare la domiciliu.