Primul tren format integral din material modernizat cu fonduri din PNRR intră miercuri în circulație

Publicat: 15 04. 2025, 16:21
Primului tren electric nou, rama electrica RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, operat de CFR Calatori pe ruta Bucuresti Nord- Brasov, se poate vedea in timpul unui eveniment de presa, miercuri, 20 noiembrie 2024. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

CFR Călători anunță că începând de miercuri pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format integral din material rulant modernizat în cadrul proiectului de investiții cu fonduri din PNRR.

Trenul va fi format dintr-o locomotivă livrată de firma Softronic Craiova și din patru vagoane, din care două, clasa I (unul livrat de Atelierele CFR Griviţa și al doilea de Remarul „16 Februarie” Cluj-Napoca) și două vagoane clasa a II-a (livrate de Electroputere – VFU Pașcani, din care unul cu facilități pentru persoanele cu dizabilități și spațiu pentru biciclete/schiuri, și un altul, clasic).

Aceste unități de material rulant modernizat din fonduri PNRR vor forma compunerea a patru trenuri (2 dus/ 2 retur) care vor avea următorul program:

Primul tren PNRR – IR 1687, va pleca din București Nord la ora 11:30, cu sosire în Constanța la ora 13:47. Returul – IR 1688, va avea plecarea din Constanța la ora 15:25, cu sosire în București Nord la ora 17:49.

Din următoarea zi, respectiv joi, pe ruta București Nord – Constanța și retur, va mai circula o pereche de trenuri PNRR, astfel:

IR 1685 București Nord (plecare 05:30) – Constanța (sosire 07:47)
IR 1686 Constanța (plecare 08:20) – București Nord (sosire 10:49).

Cele 4 trenuri PNRR vor circula zilnic pe această rută, inclusiv de Sfintele Sărbători de Paște și în minivacanța de 1 Mai.

„Ulterior, în funcție de livrarea materialului rulant modernizat prin PNRR de către firmele contractante precum și de prevederile din Contractul de Servicii Publice încheiat de CFR Călători cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), aceste tipuri de locomotive și vagoane finalizate vor fi distribuite preponderent în compunerea trenurilor IC, fără a exclude exploatarea lor și pe trenuri IR, pe alte rute de circulație: Brașov, Arad, Cluj, Iași, Galați, Timișoara, etc”, transmite îprintr-un comunicat CFR Căklători.

Compania anunță că a semnat în data de 13 decembrie 2023 contractul de finanțare nr. 45 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul de investiții „Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 vagoane de călători”.