- Home
- Social
- SIBIU, (22.08.2024, 08:01)
- Gabriel Pecheanu
„Prinţesa” cu ochi albaştri care promovează judeţul Sibiu a lucrat în bancă şi a vândut ghilotine
- Prietenii îi spun Nico, iar pentru mulţi este omul care le aduce zâmbetul pe buze doar prin felul său de a fi.
- Are o sete nestăvilită în a cunoaşte lumea şi oamenii, emanând o energie molipsitoare, notează Consiliul Judeţean Sibiu.
Urmărește
1808 afișări
Sursa foto: Facebook / Consiliul Judeţean Sibiu
„Mi-am dorit teribil să devin actriţă dar, în acelaşi timp, iubeam natura şi oamenii. Aşa că am ales să devin ghid, poate cea mai frumoasă meserie din lume”, descrie Nicoleta decizia pe care a luat-o în anul 2015.
Înainte de acest an, Nicoleta a trăit alert: în 2006 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, după care a lucrat ca economist la o bancă şi la o firmă din Sibiu: „Nu m-am acomodat cu monotonia biroului. Am decis să plec”.
Anul 2007 a găsit-o în Marea Britanie, unde s-a înscris la Cambridge, pentru a urma cursuri de limbă engleză. A şi lucrat pentru a se putea întreţine: „M-am angajat în Londra la o firmă care organiza diferite evenimente VIP în domeniul HoReCa, unde eram tipul de lider care îşi susţine echipa şi care pune mâna şi face de toate. În plus, mai lucram şi ca baby-sitter. Aveam nevoie de bani pentru şcoală”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Sondaj Avangarde: Care este intenția de vot a românilor în 2025 și în ce candidați au încredere pentru prezidențiale?
-
Biden a graţiat cinci membri ai familiei sale în ultimele minute de mandat
-
Trump anunţă primele măsuri: Stare de urgenţă energetică naţională în SUA / Tarife şi impozite pentru ţările străine / Cartelurile desemnate drept organizaţii teroriste străine
-
Trump în primul discurs: „Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreaţă din nou"
La un moment, dat a ajuns şi la un mare hotel londonez: „ La Marriott Grosvenor Square l-am întâlnit pe Gordon Ramsay, un bucătar de excepţie pentru care am şi lucrat. De altfel, în cadrul aceluiaşi hotel am ocupat poziţiile de coordonator al departamentului room-service si de consilier clienţi VIP, cărora le propuneam diverse programe turistice şi activităţi personalizate. Aici am lucrat doi ani, destul de mult, întrucât îmi lipsea soarele”.
Iar soarele l-a găsit în Ibiza, în 2011. „Îmi doream să învăţ şi spaniola, iar în Ibiza am reuşit să mă angajez la o firmă de evenimente. Organizam petreceri pe catamarane şi chiar dacă aţi putea crede că era distracţie multă, vă asigur că a fost vorba de şi mai multă muncă”.
În 2012 a ajuns la Bucureşti, unde a experimentat trăirile unei provinciale: „Am lucrat câteva luni la o agenţie imobiliară. Nu am vândut nimic pentru că eram „driblată” de clienţi, care se înţelegeau cu vânzătorii. La noi, în Ardeal, vorba-i vorbă şi nu credeam că se poate lucra aşa, pe scurtături”.
Totuşi, în capitală s-a întreţinut din ceea ce câştiga lucrând în call center-ul unei companii aeriene. Sibiul i-a redevenit casă în 2013 unde, timp de un an, a vândut ghilotine pentru hârtie, cei mai mulţi clienţi provenind din Libia.
A urmat o nouă carieră în Turcia şi în Tanzania. „Am ajuns să lucrez coordonator de vânzări la o publicaţie de specialitate din domeniul energiei. A fost o slujbă de vis, mi-a plăcut la nebunie în Tanzania”.
S-a decis să revină în Sibiu în 2015
A fost un an plin pentru sibiancă, perioadă în care a călătorit inclusiv în India, de unde a plecat spre Himalaya. „Am ajuns, într-o singură zi, la 4.200 de metri altitudine. Era în anul 2014 şi, brusc, mi s-a făcut dor de munţii de acasă”. Aşa se face că, în 2015, Nicoleta a revenit la Sibiu. S-a înscris la o sumedenie de cursuri, obţinând certificări ca ghid de turism naţional şi montan şi de manager în domeniile transportului şi turismului. Toate acestea îi permit să facă ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: să fie ghid. „Îmi amintesc că uram două lucruri: istoria şi engleza. Acum, am ajuns să le vorbesc străinilor în engleză despre istoria României şi a Sibiului. Şi iubesc să fac asta”.
De Valea Avrigului o leagă amintiri multe, care încep pe malul apei. „Tata a fost pescar împătimit. Îmi spunea să fac plimbări prin zonă, să nu stau pe malul râului, să nu sperii peştii. Aşa, am urcat la Bârcaciu, apoi spre Creastă. Lumea minunată a muntelui am descoperit-o şi datorită fostului meu diriginte, domnul Liviu Bunaciu, profesor de geografie îndrăgostit de drumeţii, care a reuşit să „molipsească” mai mulţi elevi de-ai săi, sădindu-le iubirea faţă de natură şi de potecile munţilor.” Tot pe Valea Avrigului s-a căsătorit cu Mircea, un informatician puţin atipic: aleargă prin munţi, participă la maraton, adoră drumeţiile. „La nuntă am fost îmbrăcată în împărăteasă romană. Cavalerii de onoare au venit pe cai, îmbrăcaţi în armuri”.
Anii au trecut, Nicoleta şi Mircea devenind mai bogaţi prin cei doi copii ai lor: „Avem o fetiţă şi un băiat. Pentru ei am ales să ne mutăm la ţară, să se bucure cât mai mult de aer curat, de natură şi de soare. Îi port mereu în gânduri, oriunde mă aflu”.
Despre Programul „Anii Drumeţiei” a auzit pe vremea când „bebe cel mic” avea doar câteva luni: „Am fost bucuroasă să aflu că, în sfârşit, se făcea ceva pentru infrastructura montană din judeţul Sibiu. Citeam că se refac marcajele, că se reabilitează şi se extind potecile, că începe să revină lumea în munţii Sibiului”. Aşa se face că, odată cu reluarea activităţii, Nicoleta şi-a început colaborarea cu „Anii Drumeţiei” devenind, în scurt timp, unul dintre cei mai activi ghizi ai programului iniţiat şi susţinut de către Consiliul Judeţean Sibiu.
În privinţa ofertei turistice a judeţului Sibiu, recunoaşte că este oarecum părtinitoare: „Îmi place foarte mult Mărginimea Sibiului. Mă gândesc tot timpul că oamenii aceştia au luptat ca să-şi păstreze identitatea culturală, portul, tradiţiile şi obiceiurile. Aşa sunt eu: întâi apreciez oamenii, apoi clădirile.”
Şi în materie de munţi, are preferinţe: „Dacă ar fi să aleg două trasee, acestea ar fi Şaua Şerbănei – Vârful Frumoasa, în Munţii Cindrel, şi porţiunea poteca dintre cabanele Bârcaciu şi Negoiu, în Munţii Făgăraş. Oricum, toate traseele noastre sunt splendide!”
Garderobă adaptată
Nicoleta Ocneriu este un ghid în a cărei garderobă nu se află doar pantaloni, pelerină de ploaie sau bocanci. „Mă adaptez în funcţie de grup. Sunt prinţesă transilvăneană în timp ce descoperim Sibiul medieval. Am un port românesc pe care-l îmbrac în Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava. Zilele trecute am fost cu un grup de americani în comunităţile de rromi. Am avut un superb costum de pirandă. Am observat că oamenii îşi doresc experienţe unice, iar eu am tot respectul pentru timpul lor şi încrederea acordată.”
Recent, Tripadvisor i-a acordat, pentru a treia oară, distincţia „Travelers Choice Awards”, urmare a bunelor recenzii oferite de turişti. „Este un semn că am ales bine atunci când am decis să fiu ghid”.
Venind la Sibiu, să nu vă mire întâlnirea cu o tânără înveşmântată aidoma domniţelor, conducând turişti spre lumi de odinioară care, preţ de câteva ore, se întorc la viaţă. Şi nici fustele roşii şi creţe ale unei „pirande” cu ochi albaştri, sau ia cea veche, moştenită de la bunica, pe care o poartă cu gândul la mândrii mărgineni.
Fie că este în bocanci pe culmile munţilor, ori în conduri de prinţesă în mijlocul burgului medieval, Nicoleta Ocneriu, „Nico” pentru cei ce aproape instantaneu îi devin prieteni, este încă o dovadă că judeţul Sibiu are oameni şi locuri de poveste.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Cum a început succesul lui Trump? Președintele și-a construit popularitatea prin afaceri, apariții TV regulate și expunere uriașă
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Donald Trump a depus jurământul: „Epoca de Aur a Americii începe acum”. Ce decizii importante a anunțat președintele
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
E știrea începutului de an! Gabi Bădălău s-a combinat cu Ema Uta! S-au ”izolat” 4 zile într-un apartament din Floreasca
CANCAN.RO
David Popovici și-a cumpărat vilă pe malul unui lac, într-o locație EXCLUSIVISTĂ, și s-a mutat cu iubita lui. Cât costă imobilul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe