Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza a murit la vârsta de 86 de ani

"O veste teribil de tristă vine de la Paris. A trecut la cele veşnice prinţul Mihai Dim. Sturdza, un mare aristocrat român şi un mare genealogist. L-am cunoscut în timpul facultăţii, am colaborat cu texte şi fotografii la Enciclopedia familiilor boiereşti, ne-am întâlnit de nenumărate ori, la Paris şi la Bucureşti, la evenimente ştiinţifice, lansări de carte, cafele sau sindrofii mondene (...) I-am admirat întotdeauna sobrietatea şi hărnicia, pasiunea şi spiritul de sacrificiu cu care şi-a dedicat ultimele decenii din viaţă recuperării istoriei boierimii române. Cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, am vorbit la telefon. Era niţel necăjit din cauza drumului pe care o ia omenirea, obligată de coronavirus, şi se temea că nimic nu va mai fi 'ca înainte'. Cu toate astea, lucra în continuare la Enciclopedia lui şi visa să vadă noi volume apărute. În memoria Prinţului Sturdza, am nădejdea că visul lui va merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu pe pagina sa de Facebook.

Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza este strănepotul lui Mihail Sturdza domnitor al Moldovei (1834-1849), fiind şi descendent al familiei Manu.

Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut în 1934, urmând studiile primare şi liceale la Iaşi şi Bucureşti. În 1952, în timpul represiunii comuniste, a fost arestat, a primit o condamnare administrativă de trei ani, fără judecată, şi a fost închis, alături de alţi tineri din familii istorice româneşti.

A trecut pe la Jilava, prin lagărul de triere Ghencea şi prin lagărele de muncă forţată de la Bicaz şi de la Oneşti. A fost eliberat în 1954.

Pasionat de genealogie, a dorit să se înscrie la Facultatea de Istorie, dar aceasta fiind facultate ideologică, a studiat în cele din urmă limba italiană, la Facultatea de Filologie din Bucureşti. 

A lucrat ca învăţător, la şcoala din comuna Merenii de Jos (astăzi în judeţul Teleorman), apoi ca traducător de documentaţie tehnică la un institut de cercetare din Bucureşti. În paralel, a continuat cercetările de istorie modernă.

În 1964 a plecat în exil şi s-a stabilit la Paris. Între 1968 şi 1985, a lucrat la Departamentul de schimburi culturale cu străinătatea al ministerului francez de Externe, fiind şi interpretul oficial al preşedinţilor Franţei, Charles de Gaulle şi Valéry Giscard d’Estaing.

Între 1986 şi 1995 a fost redactor politic la Departamentul român de la Institutul de Cercetări al postului de radio Europa Liberă din München.

A devenit unul dintre cei mai respectaţi genealogişti români şi a publicat lucrări precum “Dictionnaire historique et généalogique des grandes familles de Grèce, d’Albanie et de Constantinople” (Paris, 1983 şi 1999; volum premiat de Academia Internaţională de Heraldică şi Genealogie) şi “Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică” (Editurile Simetria şi Corint, 2004-prezent, cinci volume masive publicate, litere A-E).