Un video cu 4 militari ruşi aflaţi la sol circulă de câteva zile. În schimb, cei care stau în picioare, câştigătorii, apar şi vorbesc ucraineană. Nu au nicio reţinere să se arat. Ruşii de pe pământ sunt imobilizaţi, doar unul se mai mişcă şi geme uşor. Un ucrainean spune „lasă-l în pace”, celălalt îi răspunde „nu, nu vreau să-l las în pace”. Şi trage de mai multe ori.
O execuţie socotită barbară a prizonierilor care circulă pe canalele Telegram şi care se încheie cu „slavă Ucrainei”. Autoproclamatul comandant este Mamuka, care se prezintă drept ofiţerul şef al „Legiunii Naţionale Georgiene”, unitate gruzină care luptă în Ucraina alături de guvernul de la Kiev.
BBC a examinat videoclipul execuţiei cu tehnici de recunoaştere prin satelit şi combinând datele disponibile. Ancheta arată că masacrul a avut loc în timpul retragerii armatei ruse din zonele de la nord de Kiev.
Mai exact, pe drumul dintre Dmitrivka şi zonele Irpin şi Bucea. Deja în ultimele zile fuseseră semnalate unele unităţi ruseşti care au rămas izolate, poate uitete în timpul unei retrageri deloc ordonate. Sau ruşii din acea unitate zăboviseră să-şi umple maşina blindată cu obiecte furate din casele ucrainene. În orice caz, ambuscada miliţiei georgiene a avut succes şi s-a încheiat tragic.
Preşedintele Zelenski a declarat acest comportament inadmisibil şi a anunţat o anchetă. A venit rândul ministrului de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, să ia aceeaşi atitudine faţă de noul videoclip cu cei 4 ruşi ucişi la sol. „Dovezile vor trebui examinate, iar vinovaţii vor trebui identificaţi şi pedepsiţi”.
Poziţia oficială a Ucrainei nu este de a nega nicio responsabilitate, aşa cum este strategia de comunicare rusă. Kievul rămâne ferm în ideea că un astfel de comportament este inacceptabil.