- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Pro Lex" cere publicarea protocolului care ar exista între Poliţia Capitalei şi BGS
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" solicită conducerii Poliţiei Române să facă public un protocol care ar exista între Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) şi firma de pază BGS.
"Pro Lex" cere publicarea protocolului care ar exista între Poliţia Capitalei şi BGS (Imagine: Mediafax Foto)
"Organele de control din Ministerul Administraţiei şi Internelor încearcă să muşmalizeze cazul de la Mall Plaza, prin acoperirea celor vinovaţi aflaţi în funcţii de conducere şi găsirea ca ţapi ispăşitori a luptătorilor SPIR. Cerem Poliţiei Române să facă public protocolul dintre Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi societatea de pază BGS", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele "Pro Lex", Vasile Lincu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Acesta a precizat că, din cauza presiunii psihice la care a fost supus, un luptător de la Serviciul Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă (SPIR) a fost internat în spital, la Secţia de Psihiatrie, iar altor patru luptători li s-a interzis accesul la locul de muncă sub pretextul că au fost mutaţi definitiv la secţiile de poliţie.
"Dispoziţiile de mutare au fost clasificate ilegal şi nu au fost comunicate nici celor vizaţi, mutarea definitivă fără acordul funcţionarilor publici fiind contrară prevederilor legale", a subliniat preşedintele "Pro Lex".
Patru din cei cinci luptători SPIR ai Poliţiei Capitalei care au ajuns la Plaza Mall în cazul scandalului dintre Eugen Preda şi angajaţii BGS au raportat, după eveniment, că au fost anunţaţi că pleacă "într-o misiune comună" sau "în colaborare" cu cei de la firma de pază. Şeful echipei şi cei patru luptători au dat aceste declaraţii în cinci documente publicate, în 27 aprilie, de cotidianul "Gardianul", despre care jurnaliştii scriu că ar fi rapoarte de serviciu în urma incidentului la care au intervenit.
Şeful echipei relata că, în ziua de 21 februarie 2009, în jurul orelor 18.15, a primit dispoziţie să meargă "în sediul firmei de pază BGS întrucât este o stare conflictuală". Poliţistul povestea apoi cine i-a dat acest ordin, nominalizându-i pe subcomisarul Constantin Cătălin Adam, director adjunct al Poliţiei Capitalei, care i-ar fi transmis-o şefului de serviciu, comisarul şef Achincu Ghenadie, şi şefului de detaşament, comisarul şef Maricel Lefter.
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat, miercurea trecută, că trei poliţişti de la Serviciul Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă sunt cercetaţi prealabil în cazul scandalului de la Plaza Mall, din luna februarie.
De asemenea, s-a dispus atenţionarea unui ofiţer din cadrul SPIR, care, în urma ordinului primit, a luat legătura cu reprezentanţii firmei de pază şi a aprobat deplasarea grupei SPIR la sediul BGS.
Totodată, MAI a trimis Parchetului Curţii de Apel Bucureşti raportul Corpului de control al instituţiei în acest caz.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO