Pro Lex cere tăierea salariului de excelenţă, de merit, a primei de vacanţă, pentru reducerea cu 25%

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" propune suspendarea acordării salariului de excelenţă, a salariului de merit şi a primei de vacanţă, pentru reducerea cheltuielilor de personal cu 25 de procente, astfel încât să nu fie afectat salariul de bază.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Pro Lex cere tăierea salariului de excelenţă, de merit, a primei de vacanţă, pentru reducerea cu 25%

Pro Lex cere tăierea salariului de excelenţă, de merit, a primei de vacanţă, pentru reducerea cu 25% (Imagine: Andreea_Balaurea/Mediafax Foto)

Reprezentanţii Sindicatului "Pro Lex" au arătat, marţi, într-un comunicat de presă, că în discuţiile de la nivelul confederaţiilor vor propune identificarea şi adoptarea unor soluţii de reducere a cheltuielilor bugetare pentru a nu fi diminuat salariul de bază.

"Dacǎ se va menţine soluţia de reducere cu 25 la sută a cheltuielilor cu personalul, vom solicita ca reducerea sǎ fie aplicatǎ pe ordonator de credite, urmând ca acesta sǎ negocieze cu sindicatele reprezentative modalitatea de reducere a acestor cheltuieli", scriu reprezentanţii "Pro Lex" în comunicatul citat.

În situaţia în care se va adopta aceasta măsură în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, "Pro Lex" va propune reducerea cheltuielilor de personal pânǎ la concurenţa sumei stabilite a fi redusǎ, prin suspendarea acordării salariului de "excelenţǎ", suspendarea contravalorii salariului de merit şi a primei de vacanţǎ.

"Pro Lex" apreciază că măsurilor anticriză ar trebui suportate proporţional şi solidar, astfel încât sǎ nu fie afectat salariul de bazǎ.

Sindicaliştii fac apel la membrii lor sǎ se mobilizeze pentru acţiunile de protest care vor urma, sǎ iasǎ în stradǎ şi sǎ-şi exprime liber nemulţumirile.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, întrebat dacă poate fi modificat memorandumul dintre Guvern şi FMI, că "oricând se poate relua negocierea".

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a anunţat că vineri a fost convocat Consiliul Economic şi Social pentru a reanaliza memorandumul dintre Guvern şi FMI şi a propune modificările la acest document. Hossu a spus că preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să nu valideze scrisoarea de acord cu FMI până când nu se obţine aprobarea CES.

O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. În urma acestei revizuiri Consiliul Director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de aproape 900 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici