- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Pro Lex", despre declaraţiile preşedintelui: Constatări tardive, fără a fi urmate de acţiuni
"Pro Lex" consideră că declaraţiile preşedintelui privind îndepărtarea din MAI a "neaveniţilor" reprezintă "constatări tardive, fără a fi urmate de acţiuni", precizând că sindicatul a atenţionat că sunt încadraţi ca poliţişti sportivii, cântăreţii, juriştii, contabilii, fochiştii şi şoferii.
"Pro Lex", despre declaraţiile preşedintelui: Constatări tardive, fără a fi urmate de acţiuni (Imagine: Mediafax Foto)
"Constatările tardive, fără a fi urmate de acţiuni, sunt doar memorii exprimate înainte de ieşirea din activitatea publică", susţin reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", într-un comunicat de presă remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
În opinia reprezentanţilor "Pro Lex", preşedinte Traian Băsescu a fost doar observator în perioada reorganizării Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din 2011, deşi sindicatul atenţiona că a fost încălcată legea cu privire la încadrarea poliţiştilor din sursă externă şi nu din şcolile de poliţie în perioada 2006-2007, că au fost ocupate funcţiilor tipice de ofiţeri de poliţie, atât de execuţie, cât mai ales de conducere, de către persoane încadrate ca specialişti cu studii superioare în alte specializări decât cele predate în Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi că nu se respectă criteriul de pregătire profesională în selecţionarea personalului ca urmare a reorganizării instituţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu și soția sa, Cristela Georgescu, s-au adresat criticilor: „Nu putem să stăm în genunchi decât în fața lui Dumnezeu”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1008. Un depozit de muniţii al ruşilor de lângă Vovceansk a fost distrus de ucraineni / Biden cere Congresului să aloce încă 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina
-
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
"Practic, datorită politicii defectuoase a Direcţiei Generale de Resurse Umane din Ministerul Administraţiei şi Internelor, în loc să şcolarizeze mai multe persoane pentru acoperirea deficitului de personal, s-a apelat la varianta încadrării directe a mii de oameni, deşi legea interzicea acest lucru", a precizat "Pro Lex".
De asemenea, la reorganizarea MAI din 2011 nu s-a ţinut cont de criteriile prevăzute de lege pentru selecţionarea personalului, departajarea făcându-se pe baza probei subiective - interviul.
"Astfel, au fost cazuri când absolvenţii şcolilor de poliţie au fost daţi afară din Poliţie, în locul celor cu relaţii şi fără pregătire profesională corespunzătoare", a precizat "Pro Lex".
Potrivit sindicaliştilor, "proasta gestiune a resurselor umane continuă şi în prezent", în condiţiile în care absolvenţii din 2011 ai şcolilor de agenţi de poliţie nu a fost încadraţi nici până la această dată, existând probabilitatea să fie două promoţii fără locuri de muncă disponibile.
În ceea ce priveşte persoanele încadrate ca poliţişti deşi nu exercitau atribuţii specifice Poliţiei Române, "Pro Lex" arată că a cerut ca acestora să li se transforme posturile în funcţii publice generale sau contractuale, potrivit atribuţiilor.
"Exemplificam la acea dată prin sportivii, cântăreţii, juriştii, contabilii, fochiştii, şoferii şi paznicii care erau poliţişti deşi nu exercitau atribuţii specifice Poliţiei Române. În lipsa calităţii de poliţişti, mulţi dintre aceştia nu ar mai fi avut acces la autorizaţie de port armă", potrivit sindicaliştilor.
Totodată, "Pro Lex" arată că persoane care nu sunt absolvente ale şcolilor de poliţie şi nici nu au studii în specialitatea ştiinţelor juridice ocupă funcţii publice de conducere, situaţie pe care a semnalat-o şi cu ocazia reorganizării MAI din 2011.
"Situaţia a ajuns atât de gravă încât prin sistemul de rudenie şi relaţii, cei fără pregătire profesională în şcolile de poliţie (absolvenţii cu specialitatea teologie, zootehnie, inginerie, educaţie fizică etc.) sunt preferaţi la ocuparea funcţiilor de conducere din Poliţie. Numai în Ministerul Administraţiei şi Internelor fişele de post şi condiţiile de ocupare a posturilor se modifică după oameni", se mai arată în comunicatul citat.
Sindicaliştii susţin că prin sistemul derogărilor, respectiv "încălcarea prevederilor legale cu acordul conducerii", ofiţerii încadraţi din sursă externă nu mai trec prin filtrul stabilit pentru cei proveniţi din Academia de Poliţie, unde gramatica şi cunoaşterea unei limbi străine erau materii de admitere, iar testarea psihologică, proba medicală şi cea sportivă erau probe eliminatorii.
"La un moment dat, ministrul, secretarul de stat - şef al Departamentului pentru Ordine Publică şi adjunctul acestuia, precum şi şeful Poliţiei Române erau de profesie ingineri", au precizat sindicaliştii "Pro Lex".
În ce priveşte declaraţia preşedintelui potrivit căreia a rupt orice legătură cu Petrom ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză, "Pro Lex" arată că relaţia cu Petrom SA s-a rupt înainte de declaraţia publică şi s-a văzut în contractele încheiate de Poliţia Română cu Lukoil.
"Din păcate, pentru alimentarea de la staţiile Lukoil, poliţiştii de la unele posturi de poliţie se deplasează zeci de kilometri pentru a alimenta autoturismele de serviciu, consumând carburant în echivalentul a cinci zile de patrulare/lună. Ne întrebăm, unde o fi fost domnul preşedinte când mediatizam protecţia Petrom SA oferită de către preşedintele ANAF, domnul Sorin Blejnar? Inspectorii vamali care au fost în control la Petrom, au fost chemaţi în biroul preşedintelui ANAF, certaţi că s-au dus în control şi că au constatat prejudiciul de cinci milioane euro şi destituiţi din vamă, deşi instanţa a declarat actul de constatare ca fiind legal şi temeinic, iar suma a fost încasată. Nu se mai spune nimic de faptul că autorizaţia dată Petrom nu a fost anulată şi nici de faptul că autoritatea vamală sau cea fiscală nu au sesizat fapta ca infracţiune, deşi legea obliga în acest sens", susţin sindicaliştii "Pro Lex".
În ce priveşte declaraţia preşedintelui privind "reîntregirea" salariilor bugetarilor, Sindicatul "Pro Lex" arată că a propus în 2010 ca reducerea de 25 la sută să se aplice pe ordonatorul de credite, şi nu la salariile angajaţilor.
"Un calcul simplu arăta că prin neacordarea salariilor de merit şi «excelenţă» (introduse şi menţinute în salariul de bază, «pe viaţă», celor ce au beneficiat de acestea în 2009) nu ar mai fi fost nevoie să reducă veniturile poliţiştilor sau să disponibilizeze angajaţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor", a precizat sursa citată.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că în următoarea şedinţă a CSAT se va face o discuţie despre îndepărtarea din structurile Ministerului de Interne a "neaveniţilor" - poliţiştii "angajaţi fără selecţie în 2006-2007".
"Nu e vorba de salarii sau de schimbarea şefilor, ci de calitatea poliţistului de la bază. Angajarea fără selecţie în 2006-2007 a mii de poliţişti îşi arată răspunsul acum", a spus Băsescu.
El a adăugat că şi-ar fi dorit ca prin procesul de restructurare a MAI să fie scoşi acei poliţişti sau jandarmi "luaţi de pe stradă", fără a avea formarea necesară.
Întrebat despre cazul de la coaforul Perla şi implicaţiile sale pentru Poliţia Română, Băsescu a arătat că a discutat deja cu ministrul Administraţiei şi Internelor despre această problemă, iar o discuţie se va face şi în următoarea şedinţă a CSAT.
"Acele cursuri pe care le-au făcut pe genunchi, după care au primit pistolul în mână sunt prea puţin pentru formarea unui poliţist (...) Calitatea trebuie îmbunătăţită prin excluderea lor din corpul de ordine publică sau de poliţie", a spus şeful statului.
El a adăugat că nu este normal să fie ţinuţi în afara sistemului absolvenţii de la Academia de Poliţie şi şcolile de subofiţeri, "pentru care am plătit să fie calificaţi", iar angajaţi să fie cei care nu au trecut prin formarea necesară.
În 2011 au fost disponibilizaţi din MAI aproximativ 10.000 de angajaţi.
Traian Igaş declara, în septembrie 2011, că în anii 2007 şi 2008 în structurile MAI au fost angajate persoane pe "uşa laterală", fără a avea pregătirea necesară.
"În anii 2007 şi 2008 mulţi oameni au fost încadraţi în structurile MAI printr-o uşă laterală, chiar dacă nu aveau pregătirea necesară. Nu este o tragedie dacă nu sunt sută la sută pregătiţi şi vor să înveţe, dar nu vor. Sunt tineri protejaţi de unii şi de alţii", spunea atunci Igaş.
De asemenea, Traian Igaş afirma că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat "pe pile", iar în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO