În cadrul exerciţiului, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est va conduce procesul de Recepţie, Staţionare şi Continuare a Mişcării elementelor VJTF (L) pentru a asigura dislocarea rapidă şi integrală a acestora către destinaţia finală, a precizat, pentru MEDIAFAX, Anemona Toma, maior în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MAPN).
Asta presupune mai exact coordonarea întregii etape de mişcare şi dislocare tactică a trupelor şi echipamentelor pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României. De altfel, întregul proces de dislocare va fi facilitat de către Unităţile de Integrare a Forţelor NATO (NFIUs) din Bulgaria, respectiv România şi forţe aparţinând naţiunilor gazdă.
Cu ajungerea ultimelor trupe ale armetei spaniole şi norvegiene în destinaţia finală, procesul de dislocare a celor aproximativ 2.000 de militari din cadrul elementului terestru a VJTF, utilizând aproximativ 500 de mijloace tehnice, va fi complet.
Pentru realizarea cu succes a dislocării, cea mai mare parte a trupelor din cadrul VJTF au sosit pe calea aerului, iar echipamentul greu a fost transportat pe mare şi pe calea ferată, urmat de convoaie, pe ruta Grecia – Bulgaria – România.
Din momentul în care toate trupele se vor afla în JNTC, va începe faza de integrare, perioadă în care trupele se vor instrui în comun, antrenamentul culminând cu un exerciţiu cu trageri reale de luptă, potrivit MAPN.
În cadrul procesului de instruire vor participa militari din cadrul mai multor state membre NATO: Albania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Statele Unite ale Americii.