Procesul dintre Băsescu şi Patriciu, amânat pentru 16 iunie - VIDEO
Instanţa a amânat pentru 16 iunie procesul deschis de preşedintele Traian Băsescu ca urmare a mediatizării, în timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2009, a unor imagini în care şeful statului apărea lovind un copil, incident relatat apoi de Dinu Patriciu în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.
Procesul dintre Băsescu şi Patriciu, amânat pentru 16 iunie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Avocatul lui Traian Băsescu a solicitat, marţi, instanţei Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ca firma Best Media, ce edita ziarul Gardianul, care a intrat în procedură de insolvenţă, să fie citată prin lichidator, respectiv Management Insolv. Aceasta trebuie să depună la dosar hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Totodată, instanţa a dispus să fie depusă la dosar caseta emisiunii "Ora de foc" din 25 noiembrie 2009, plus transcrierea, când s-au mediatizat planşele foto privind incidentul şi care urmau să fie publicate în ediţia ziarului Gardianul din 26 noiembrie.
Instanţa va stabili dacă acestea vor fi luat în considerare ca probe, după ce vor fi depuse.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Pe de altă parte, avocatul lui Traian Băsescu a cerut răgaz pentru a lua la cunoştinţă de cererea de întâmpinare făcută de Dinu Patriciu şi pentru a depune mai multe înscrisuri.
Avocatul lui Dinu Patriciu, Ovidiu Buduşan, a susţinut, în faţa instanţei, că nu înţelege de ce este chemat în judecată clientul său, întrucât Traian Băsescu "şi-a amintit incidentul" despre care a spus că îl regretă.
În 28 noiembrie, Traian Băsescu a anunţat că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi a întrebat conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO