Iniţial, bărbatul şi-a cusut buzele cu sârmă şi şi-a bătut un cui în cap. În urma incidentului, deţinutul a fost dus la spitalul penitenciarului, unde i s-au scos sârmele din buze, dar a refuzat să fie transportat la Spitalul Judeţean din Piteşti pentru a i se extrage cuiul din cap.
Mai mult decât atât, acesta şi-a mai bătut un cui în frunte.
„Persoana privată de libertate a fost dusă pentru tratament profilactic la cabinetul medical al penitenciarului şi la unitatea de gardă a spitalului din penitenciar şi este sub supraveghere medicală. El a fost sancţionat de 18 ori pentru comportamentul său”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, Raluca Dinişor.
Bărbatul se află în închisoare de cinci ani şi jumătate, fiind condamnat pentru tâlhărie, şi mai trebuie să stea aproximativ un an şi jumătate.
Rudele sale spun că, sistematic, bărbatul este bătut de colegii de celulă, motiv pentru care a cerut să fie mutat. Imediat după ce solicitarea nu i-a fost aprobată, deţinutul s-a automutilat, în semn de protest.
Mama deţinutului mai spune că acesta se află în refuz de hrană.
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat cu băiatul meu, şi-a bătut două cuie în cap, are capul umflat. Şi-a cusut buzele şi este în refuz de hrană. Băiatul meu a recurs la acest protest extrem deoarece se simte nedreptăţit de către conducerea penitenciarului care i-a refuzat mutarea în altă celula şi i-a făcut rapoarte pe nedrept”, a declarat mama deţinutului, Mariana Stroe.
De asemenea, avocatul deţinutului spune că nu este pentru prima dată când clientul său este supus „unui tratament inuman” şi va depune acţiuni împotriva conducerii Penitenciarului Colibaşi şi a altor persoane vinovate de situaţia în care se află deţinutul.
„Clientul meu acuză că nu e posibil ca alţi deţinuţi să deţină obiecte ascuţite cu care l-au agresat şi a recurs la acest protest extrem. Ne vom îndrepta cu plângeri penale împotriva conducerii penitenciarului şi a tuturor persoanelor care au provocat această situaţie, pentru că nu este posibil să se ajungă la această situaţie”, a declarat avocatul Florentin Sorescu.
Pe de altă parte, conducerea penitenciarului spune că deţinutul nu este în refuz de hrană, întrucât el doar a anunţat acest lucru, fără să îşi asume situaţia în scris.
„În acest moment, deţinutul nu este în refuz de hrană, el a anunţat că este în refuz de hrană, dar nu a dorit să-şi asume în scris această situaţie, deci nu putem preciza perioada în care a fost în această situaţie, dar a fost tot timpul monitorizat medical, având valorile glicemiei normale. A admis să-i fie scoase sârmele, iar colegii mei vorbesc cu el pentru a-l determina să-şi scoată cuiele bătute în cap”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, Raluca Dinişor.
Un caz similar s-a mai înregistrat în urmă cu doi ani, când un deţinut de 35 de ani şi-a cusut gura, şi-a bătut un cui în cap şi a refuzat să mai mănânce pentru că fusese transferat de la Penitenciarul Poarta Albă la cel din Galaţi.