Procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, judecat pentru conducere sub influenţa alcoolului
Potrivit PICCJ, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2012, Timoftei Daniel Apostoliceanu, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul personal prin municipiul Bucureşti, el având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,90 grame ‰.
„În jurul orei 02.45, inculpatul a fost oprit în trafic de către organele de poliţie rutieră, pe strada Splaiul Independenţei din municipiul Bucureşti, sectorul 5, direcţia de deplasare a autoturismului condus de inculpat fiind dinspre Bulevardul Mihail Kogălniceanu către Bulevardul Eroilor”, precizează PICCJ.
Testat cu aparatul etilotest, s-a constatat că procurorul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.