Stelian Olteanu, care este şeful Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului Tribunalului Neamţ şi care a anchetat cazul în prima fază, a declarat, miercuri, că va întocmi o dispoziţie prin care dosarul va fi declinat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte decizia de preluare a cazului de către Parchetul instanţei supreme, Olteanu a declarat: „Este decizia dumnealor. Aşa au considerat, aşa au făcut, dar consider că le va fi mult mai greu să administreze probele de la Bucureşti decât de la Neamţ. După ce va fi întocmită motivarea sentinţei prin care suspectul a fost arestat preventiv, voi întocmi o dispoziţie prin care dosarul va fi declinat Parchetului General”.
Cristian Chilat, arestat după ce l-a împuşcat mortal pe Gheorghe Mararu, într-o cafenea din Piatra Neamţ, a fost adus la Bucureşti, miercuri după-amiază, pentru a fi audiat în cadrul investigaţiei privind asasinatul, anchetă preluată, marţi, de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ca urmare a diverselor acuzaţii locale lansate la adresa poliţiştilor.
„Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei”, informa Biroul de presă al Ministerului Public.
Presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamţ, Cristian Chilat, a fost arestat, luni seară, de Tribunalul Neamţ, pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor.
Cristian Chilat, zis „Falău”, este presupusul autor al asasinatului comis, duminică, într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamţ, asupra lui Gheorghiţă Mararu, cunoscut membru al unei grupări interlope.
Gheorghiţă Mararu (32 ani) şi fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamţ, primul dintre aceştia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis „Falău”, care a scos pistolul şi l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit.