Prima pagină » Social » Botiş: Funcţionarul nu este salarizat dacă intră în grevă, va putea apela doar la asigurări sănătate

Botiş: Funcţionarul nu este salarizat dacă intră în grevă, va putea apela doar la asigurări sănătate

Funcţionarii care se vor afla în grevă nu vor fi salarizaţi pentru perioada respectivă, ci vor beneficia doar de asigurări de sănătate, în cazul în care se întâmplă să aibă nevoie de această asigurare, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiş, după ce Guvernul a aprobat Codul de Dialog Social.
Botiş: Funcţionarul nu este salarizat dacă intră în grevă, va putea apela doar la asigurări sănătate
Cosmin Vaideanu
07 apr. 2011, 21:20, Social

„Funcţionarul dacă intră în grevă, deci de la momentul grevei, nu este salarizat, deci nu va primi bani. Se recunosc asigurările de sănătate în cazul în care se întâmplă să aibă nevoie de această asigurare, poate apela ca şi cum ar fi asigurat în continuare, dar nu este salarizat, nu primeşte bani pentru zilele în care rămâne în grevă”, a spus Botiş.

Guvernul a decis, joi, să înceapă procedurile de angajare a răspunderii în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesorii care au câştigat drepturi salariale în instanţă, precum şi pentru Codul de Dialog Social.