Procurorii au deschis dosar penal pentru accesarea ilegală a bazei informatice a Complexului Turceni
Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru acces nepermis în baza de date a Complexului Energetic de la Turceni, cazul fiind sesizat anchetatorilor de către conducerea unităţii.
Procurorii au deschis dosar penal pentru accesarea ilegală a bazei informatice a Complexului Turceni (Imagine: www.eturceni.ro)
Potrivit procurorului-şef al DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova, Adrian Glugă, în urmă cu patru zile conducerea Complexului Energetic Turceni a sesizat anchetatorilor că din interiorul unităţii s-a accesat ilegal baza informatică a societăţii.
"Încă de vineri procurorii de la Târgu Jiu au deschis acolo o anchetă. Nu este vorba despre un atac informatic. S-a sesizat că s-a accesat fără drept sistemul informatic. Sunt date că a apărut la un moment dat un stick care s-a plimbat dintr-o parte în alta şi că din interior s-a accesat această bază informatică", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX procurorul Adrian Glugă.
Conform acestuia, procurorii au deschis dosar penal şi fac cercetări în cazul CE Turceni pentru acces nepermis la un sistem informatic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
"Urmează să fie ridicat acel sistem informatic pentru a se vedea de unde s-a intrat în baza informatică. Nu pot să spun câte persoane au fost audiate în acest caz pentru că este cazul procurorilor de la Târgu Jiu şi ei încă fac cercetări în acest caz", a mai precizat procurorul Adrian Glugă.
Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure, a refuzat să comenteze acest caz, spunând doar că organele statului sunt cele care vor clarifica situaţia.
"Dacă este o anchetă, atunci instituţiile statului trebuie lăsate să îşi facă treaba. Eu nu pot nici să confirm nici să infirm vreo informaţie despre această situaţie", a declarat Graure pentru corespondentul MEDIAFAX.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO