Prima pagină » Social » Timiş: O persoană a murit lovită de un tren, traficul feroviar fiind blocat

Timiş: O persoană a murit lovită de un tren, traficul feroviar fiind blocat

O persoană a murit, vineri după-amiază, după ce a fost lovită de un tren personal, în apropierea localităţii Remetea Mare din judeţul Timiş, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia feroviară pe ruta Timişoara-Drobeta Turnu Severin fiind blocată.
15 apr. 2011, 14:40, Social

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Emil Andrei, a declarat corespondentului MEDIAFAX că o persoană a murit, vineri după-amiază, după ce a fost lovită de trenul personal 9196 Timişoara – Drobeta Turnu Severin.

Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Remetea Mare din judeţul Timiş, într-o zonă unde nu este trecere la nivel cu calea ferată.

Potrivit sursei citate, la ora transmiterii aceste ştiri poliţiştii se află la locul accidentului pentru a stabili împrejurările acestuia.

Trenul personal Timişoara – Drobeta Turnu Severin este oprit la locul accidentului, iar circulaţia feroviară pe ruta respectivă este blocată.