- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Procurorii DNA au emis primele ordonanţe de reţinere în cazul poliţiştilor şi vameşilor de la Siret
Procurorii anticorupţie au emis, joi seară, primele ordonanţe de reţinere în cazul poliţiştilor şi vameşilor de la Vama Siret ridicaţi şi audiaţi în ancheta privind fapte de corupţie de la această instituţie, au declarat, pentru MEDIAFAX, unii dintre avocaţii celor aduşi la DNA.
Procurorii DNA au emis primele ordonanţe de reţinere în cazul poliţiştilor şi vameşilor de la Siret (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Potrivit avocaţilor, procurorii anticorupţie i-au audiat deja pe unii dintre suspecţi şi au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Audierile în acest caz continuă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar recent a ajuns la sediul DNA şi ultimul lot cu suspecţi aduşi la audieri.
Totodată, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au adus la DNA şi mai mulţi saci cu documente şi alte probe adunate în timpul percheziţiilor de joi, ele urmând a fi verificate de procurori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Avocaţii au mai spus că, după ce vor fi încheiate audierile şi procurorii vor emite ordonanţe de reţinere pentru toate persoanele acuzate în acest dosar, acestea vor fi duse la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Ei au precizat că, având în vedere numărul mare al celor reţinuţi, anchetatorii intenţionează să îi ducă în mai multe loturi la instanţă, grupaţi după funcţiile şi activităţile pe care le desfăşurau la Vama Siret.
Peste 70 de persoane - poliţişti de frontieră, vameşi şi contrabandişti - sunt vizate într-o anchetă derulată de DNA şi DGA privind activitatea de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Unul dintre poliţiştii de frontieră vizaţi în anchetă este comisarul-şef Aurel Anea, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava. Aurel Anea a fost şi el ridicat în urma percheziţiilor desfăşurate, joi dimineaţă, la Vama Siret, dar şi la domiciliile celor vizaţi.
Surse judiciare au declarat că acuzaţiile în cazul unor vameşi şi poliţişti de la Vama Siret sunt de contrabandă cu ţigări şi luare de mită.
Persoanele ridicate în urma descinderilor au fost duse iniţial la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, de unde au fost transportate spre Bucureşti, pentru audieri.
Avocatul Mihai Rapcea, care îl reprezintă pe unul dintre vameşii vizaţi în anchetă, a declarat, joi seară, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că procurorii fac un abuz faţă de clientul său, în sensul că nu îi permit acestuia să plece, deşi a fost audiat până la orele 16.50. Rapcea a precizat că, potrivit procedurii penale, după ce o persoană este audiată de procurori în calitate de învinuit, aceasta fie este lăsată să plece, fie trebuie dispusă o măsură preventivă, precum reţinerea sau una dintre cele două măsuri de interdicţie, de a părăsi ţara sau localitatea.
Avocatul unui alt vameş adus, joi după-amiază, la DNA Bucureşti reclamă faptul că în timpul descinderilor la locuinţa acestuia anchetatorii au ridicat mai multe sume de bani, aproximativ 4.500 de euro, pentru care ofiţerii nu ar fi întocmit proces-verbal cu seriile banconotelor, iar la percheziţia domiciliară nu ar fi fost aduşi nici martori. Potrivit avocatului, în acest caz se poate discuta "chiar de un furt", pentru că nu există un document clar care să ateste ridicarea acestor sume de bani.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a informat că acţiunea de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret face parte din planul MAI de securizare a frontierelor şi de combatere a corupţiei în rândul personalului şi că, în prezent, în zonă este asigurată continuitatea formalităţilor de control.
Ancheta a fost demarată în urmă cu aproximativ şase luni, la ea participând efective ale Direcţiei Generale Anticorupţie, Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră Române, cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informaţii, a mai precizat MAI.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO