Procurorul care ar fi jucat la poker banii de flagrant a depus la instanţă o adeverinţă care atestă că se tratează de "boala" jocurilor de noroc

Fostul procuror DIICOT George Mărgărit le-a spus, marţi, judecătorilor de la instanţa supremă că studiile de specialitate arată că jocurile de noroc nu sunt un viciu, ci o "boală" şi le-a prezentat o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de această boală.

Urmărește
141 afișări
Imaginea articolului Procurorul care ar fi jucat la poker banii de flagrant a depus la instanţă o adeverinţă care atestă că se tratează de "boala" jocurilor de noroc

Fostul procuror DIICOT George Mărgărit (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Instanţa supremă a luat marţi în discuţie recursul procurorilor anticorupţie împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de cercetare în libertate a fostului procuror DIICOT George Mărgărit, în dosarul în care este acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.

Procurorul George Mărgărit le-a prezentat judecătorilor instanţei supreme o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de "boala" jocurilor de noroc.

Totodată, Mărgărit le-a spus judecătorilor că din studiile de specialitate ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală şi nu un viciu.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a invocat o excepţie a competenţei de judecare a propunerii de arestare preventivă făcută în cazul lui Mărgărit, arătând că nu Curtea de Apel, ci instanţa supremă trebuie să judece în fond şi ulterior în recurs acest dosar.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis cererea de arestare preventivă în cazul Mărgărit Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT.

Cei trei judecători din completul de la instanţa supremă care judecă recursul DNA au rămas marţi în pronunţare în cazul acestei excepţii, urmând să stabilească dacă judecata în fond a propunerii de arestare a lui Mărgărit va fi reluată la ICCJ sau dacă se pronunţă în cazul recursului formulat de procurorii anticorupţie la decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în 14 noiembrie că nu se impune arestarea procurorului George Mărgărit, dar l-a obligat să nu părăsească ţara pe o perioadă de 30 de zile.

George Mărgărit este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 2012 - 2013, George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, "nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline".

Procurorii anticorupţie spun că Mărgărit nu a dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. De asemenea, procurorul nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior.

Cazul procurorului Mărgărit a fost preluat, în 6 noiembrie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Presa a prezentat, în 5 noiembrie, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Mărgărit, în perioada în care a lucrat ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

După finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet, în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete.

Potrivit şefului DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel, procurorul Mărgărit a depus o cerere la CSM în care solicita ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în cadrul acestei structuri, ci să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu.

"Dumnealui, din data de 1 noiembrie 2013 activează efectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Practic s-a adresat cu o cerere secţiei pentru procurori a CSM, aceasta în şedinţa din 22 octombrie, i-a fost admisă cererea de încetare a activităţii la Biroul teritorial DIICOT Buzău. Abatere disciplinară nu a avut, iar orice referinţă la un dosar care îl priveşte pe dumnealui, aflat în lucru, nu poate fi dată publicităţii şi nu putem furniza relaţii despre dosarul penal înregistrat la nivelul altei unităţi de parchet pentru că există riscul afectării anchetei penale", a spus Gheorghe Petroşel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici