- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (08.12.2017, 11:35)
- Departamentul Social - Mediafax
Procurorul general Augustin Lazăr, ATAC dur la adresa celor care îi cheamă pe procurori la audieri: Nişte inculpaţi de rang înalt vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar
Augustin Lazăr a declarat, vineri, că modificările aduse legilor justiţiei sunt menite să slăbească independenţa procurorilor, precizând că o consultare a Comisiei de la Veneţia este obligatorie şi că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării actelor.
Urmărește
2292 afișări
Procurorul general Augustin Lazăr, ATAC dur la adresa comisiilor speciale care îi convoacă pe procurori la audieri: Nişte inculpaţi de rang înalt vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar
"Noi suntem îngrijoraţi şi societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparenţă şi să se funcţioneze în mod legal. (...) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public şi în general instituţiile din justiţie au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărţuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o foloseşte nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media şi alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul şi care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat şi să-l ducă în zona Executivului", a declarat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr.
Augustin Lazăr a mai precizat că procurorii sunt hotărâţi să îşi apere atributul de independenţă obţinut.
"Pas cu pas este făcut în aşa mod încât nu să întărească independenţa procurorului, ci să o slăbească, să o pună sub control şi sigur că va fi o problemă pentru societatea românească. Consultarea Comisiei de la Veneţia este obligatorie fără niciun dubiu. Cu certitudine trebuie consultată, dar nu există niciun dubiu fiindcă ar dura o perioadă de timp şi le-ar strica planurile", a mai arătat procurorul general.
Întrebat dacă are pârghiile legale pentru a împiedica aceste modificări, Augustin Lazăr a precizat "Avem, dar la momentul potrivit. Le pregătim".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Mesajul lui Iohannis legat de Constituţie: Promovarea statului de drept, lupta împotriva corupţiei sunt valori care nu pot fi negociate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe