Procurorii CSM decid la ce parchet va merge Mircea Negulescu, după ce a demisionat din DNA/ Dosarele cu VIP-uri instrumentate de procuror şi cum a ajuns să dea date din acestea

Procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a cerut încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie după apariţia mai multor înregistrări audio în care ar fi vorbit cu soţia unui inculpat.

Urmărește
7652 afișări
Imaginea articolului Procurorii CSM decid la ce parchet va merge Mircea Negulescu, după ce a demisionat din DNA/ Dosarele cu VIP-uri instrumentate de procuror şi cum a ajuns să dea date din acestea

Procurorii CSM decid la ce parchet va merge Mircea Negulescu, după ce a demisionat din DNA/ Dosarele cu VIP-uri instrumentate de procuror şi cum a ajuns să dea date din acestea

UPDATE 15.30: Procurorii CSM decid la ce parchet va merge Mircea Negulescu. Ce dosare a instrumentat magistratul. Secţia pentru Procurori a CSM va decide la ce unitatea de parchet îşi va continua activitatea Mircea Negulescu, procurorul care a demisionat miercuri de la DNA Ploieşti. Magistratul a participat la anchete în care sunt vizate persoane publice, cel mai cunoscut fiind dosarul cunoscut Tony Blair.

ŞTIRE 12.00: "Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie", potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, postat pe site-ul instituţiei.

Cererea de încetare a activităţii a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru soluţionare.

Postul de televiziune România TV a difuzat, marţi seară, mai multe înregistrări audio în care un bărbat, despre care jurnaliştii susţin că este procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, stă de vorbă cu soţia unui afacerist arestat pentru fapte de corupţie, Vlad Constantin, căreia îi dezvăluie date şi amănunte din dosare penale.

"Adică I-am zis aşa «măi omule», i-am zis de faţă cu ofiţerul meu. Am zis «Uite care e chestia. Vrei să fii liber până în Crăciun? Fă un denunţ pe mine, pe ceva, că am făcut ceva, că te-am ajutat în vreun fel, mă înţelegeţi? Şi zic, tu eşti liber dacă tu faci asta» pentru că ăştia aşa vor să îi determine, e clară treaba. I-am explicat de Manole ăsta. Că am stat şi am analizat. Manole are să vă dea o grămadă de bani. Păi şi atunci ca să nu vă dea banii, nu e mai bine dacă stă Vlad în puşcărie?" (...) Ţinta nu e el. E un instrument pe care ăştia vor să îl folosească. (...) Singura problemă e că eu am plecat la DNA şi nu poţi să iei dosare care nu sunt de competenţa DNA-ului după tine. Şi le-am lăsat şi i-am explicat. Zic «Vlad tu vezi în mine un duşman în condiţiile în care după ce eu am plecat pe dosarele alea două dacă procurorii erau de bună credinţă, îşi făceau treaba în continuare». Nu îi chemau pe ăia să îi pună să dea declaraţii că i-am audiat eu şi am făcut presiuni asupra lor şi pe urmă s-au dus ambele dosare la Pachetul Înaltei Curţi unde eu am fost cercetat pentru purtare abuzivă", ar fi spus procurorul.

Potrivit înregistrării, acesta ar fi dat date şi despre alte persoane implicate în dosar.

"L-au înnebunit cu capul, el a făcut într-adevăr o plângere că nu ştiu ce, cu deputatul, cu Adi Mincu, a lăsat-o la noi. Vezi, Doamne, de mine nu a scris, cu Negulescu Mircea, dar se subînţelege. Pe mine nu mă deranjează că eu o să fac dovada că nu a fost nicio înţelegere, că nu fac aşa ceva. Nu am făcut niciodată aşa ceva. Eu am arestat jumătate de ţară şi făceam cu Adi Mincu? (...) Aşa a apărut dosarul Papici. În dosarul Papici unde acuma s-au dus în puşcărie o grămadă. Au fost mulţi. A fost cu ajutorul lui Vlad. Lumea ştie că se ştia cine mă ajută pe mine. Ăsta nu e şantaj. El nu înţelege lucrurile astea. El se consideră la puşcărie că spune că eu nu am vrut să soluţionez cele două dosare", ar fi spus Negulescu.

În înregistrare, bărbatul presupus a fi procurorul Negulescu îl jigneşte pe procurorul general al României.

"Eu nu am culoare politică. O zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară. Ăla nu e ultraj", ar fi spus procurorul.

Procurorul Mircea Negulescu este cel care a instrumentat, printre altele, dosarul "Tony Blair".

Procurorul general a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul înregistrărilor cu procurorul Negulescu

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a sesizat, miercuri, Inspecţia Judiciară sub aspectul unor posibile abateri disciplinare în cazul înregistrărilor difuzate în presă cu procurorul Mircea Negulescu, care ar fi discutat date din dosar cu soţia unui afacerist arestat.

"Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a sesizat astăzi, 15.02.2017, Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 45 al. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sub aspectul unor posibile abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a şi j din Legea nr. 303/2004, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vederea extinderii verificărilor referitoare la domnul procuror Mircea Negulescu (care şi-a înaintat cererea de încetare a detaşării la unitatea de parchet mai sus menţionată)", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, remis miercuri MEDIAFAX.

Parchetul General precizează că, din contextul discuţiilor purtate între cei doi interlocutori reiese faptul că "persoana despre care se afirmă că avea în lucru o cauză făcându-se trimitere la doamna procuror Luminiţa Cristea, despre care în mod greşit s-a spus că lucrează în cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate activează în raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti".

"Totodată, în ceea ce priveşte înregistrarea audio difuzată s-a făcut referire la şeful doamnei procuror Luminiţa Cristea, respectiv la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi nu la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr", mai precizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a cerut încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ce dosare a instrumentat magistratul

Magistratul a participat la anchete în care sunt vizate persoane publice, cel mai cunoscut fiind dosarul cunoscut Tony Blair.

Mircea Negulescu a activat opt ani în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieştii, fiind delegat ulterior la DNA Ploieşti. Şi-a început cariera la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, de aici fiind delegat la Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi-a continuat activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, apoi revenind la instanţa cu acelaşi grad de la Ploieşti, ca procuror militar. A activat o perioadă şi la Slatina. S-a întors la Parchetul General ca inspector în cadrul Secţiei de îndrumare şi control.

La DNA, Mircea Negulescu este cel care a instrumentat, alături de alţi procurori, dosarul "Tony Blair", în care sunt cercetaţi Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta. Cauza nu a fost trimisă instanţei, cercetările fiind continuate de un alt anchetator.

Negulescu a făcut parte din echipa de procurori care a instrumentat dosarele în care sunt judecaţi Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga. Gheorghe Ştefan a fost deja condamnat la trei ani de închisoare cu executarea în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, cauza în care este vizat Blaga fiind în curs de judecată la Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, magistratul a făcut anchete în care au fost cercetaţi doi procurori, Daniel Bucur şi Iulian Văduvan, ambii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a cerut încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie după apariţia mai multor înregistrări audio în care ar fi vorbit cu soţia unui inculpat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici