- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (30.01.2018, 14:13)
- Firuta Flutur
Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, acuzat, printre altele, că a luat legătura cu un suspect în mai multe dosare, au declarat surse din Consiliu pentru MEDIAFAX.
Urmărește
3379 afișări
Procurorul Mircea Negulescu, exclus din magistratură
Procurorul Mircea Negulescu urmează să fie exclus din magistratură, au decis marţi membrii Secţiei pentru procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru săvârşirea a cinci abateri din şapte care i s-au imputat, au precizat pentru MEDIAFAX surse din cadrul instituţiei.
Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Inspecţia Judiciară a demarat trei cercetări disciplinare în cazul magistratului, fiind suspectat că, printre altele, ar fi cerut unui alt procuror informaţii cu privire la unele interceptări dintr-un dosar. În spaţiul public au apărut mai multe înregistrări din discuţii pe care le-ar fi avut cu părţi din dosare, aceste aspecte constituind subiectul unor cercetări al Inspecţiei Judiciare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
În una dintre înregistrări, Mircea Negulescu îi cerea unui martor cu identitate protejată să semneze un denunţ împotriva omului de afaceri Sebastian Ghiţă, iar acesta din urmă îi spune că „anul trecut scriam de Cosma şi se duce nevinovat la puşcarie”.
De asemenea, în spaţiul public au apărut şi conversaţiile dintre magistrat şi Andreea Cosma, cea pe care la un moment dat a anchetat-o. Deputatul Andreea Cosma a susţinut că procurorul i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a ameninţat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova, şi fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.
Prima cercetare a fost declanşată de către Inspecţia Judiciară în 15 martie 2017, pentru încălcarea îndatoririi de a se abţine de la instrumentarea unui dosar, deşi era apropiat de părţi din cauza respectivă. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, această abatere are ca efect tergiversarea judecăţii.
„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii din subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate”, a precizat Inspecţia Judiciară la acea vreme, printr-un comunicat de presă.
O altă acţiune disciplinară exercitată faţă de procurorul Mircea Negulescu a avut loc în 25 aprilie 2017.
„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu soţia unei persoane cercetate penal, a exprimat o serie de opinii cu încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor; limbajul utilizat de către procurorul cercetat este de natură a contraria şi indigna fiind vizibilă implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea magistratului procuror”, au punctat reprezentanţii Inspecţiei Judiciare.
Sursa citată a subliniat că procurorul Negulescu a făcut şi aprecieri defăimătoare la adresa magistraţilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale, a manifestat preocupare pentru identificarea unui martor cu identitatea protejată, a dezvăluit date din dosare penale. În sarcina sa se mai reţine că acesta a opinat în sensul formulării unei plângeri penale de către un inculpat împotriva procurorului de caz şi a dat indicaţii privind conţinutul plângerii şi organul competent de a o soluţiona.
„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că procurorul cercetat, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu un alt procuror, a dat o serie de indicaţii cu privire la modul de instrumentare a unui dosar cu care acesta din urmă era învestit”, mai arată instituţia menţionată.
Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară a pus în aplicare o nouă acţiune disciplinară faţă de Mircea Negulescu. De data aceasta, magistratului suspendat i se impută faptul că a dat dovadă de un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate în sediul Parchetului, în afara cadrului legal ce reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a maniferstat o atitudine agresivă faţă de unul dintre partenerii de discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica demararea unor cercetări penale.
„Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 s-a reţinut că procurorul cercetat a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care acesta din urmă îl instrumenta”, arată Inspecţia Judiciară.
Inspecţia Judiciară a întocmit, în luna septembrie, un raport privind activitatea lui Mircea Negulescu la DNA Ploieşti, concluziile documentului fiind că "nu au fost identificate disfuncţii care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor".
"La nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti nu au fost identificate disfuncţii, privind exerciţiul atribuţiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului ..., care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet", se arată în raportul Inspecţiei Judiciare.
Obiectivele controlului au constat în verificarea existenţei la nivelul serviciului a unor date şi informaţii cu privire la eventuale disfuncţionalităţi privind activitatea procurorului, dar şi determinarea modului în care, la nivelul serviciului, a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională şi conduita procurorului.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe