„Din discuţiile pe care le-am avut cu procurorul de caz, înţeleg că va trebui totuşi rezolvat la semestru. Vom vedea dacă va trebui rezolvat până la 30 iunie. Nu aş putea să precizez acum ce soluţie va da, pentru că nu ştiu, dar cu siguranţă ancheta se îndreaptă spre finalizare”, a declarat Daniel Horodniceanu, la ieşirea de la Ministerul Justiţiei.
Solicitat să comenteze dacă urmează audierea Monicăi Macovei în această cauză, Daniel Horodniceanu a răspuns: „Nu pot să dau această informaţie, dar există posibilitatea ca Monica Macovei să fi fost audiată. Nu ştiu dacă a fost”.
Totodată, chestionat referitor la faptul că în dosar încă nu s-a început urmărirea penală pentru persoane şi având în vedere că o soluţie ar trebui dată până la 30 iunie, actualul şef DIICOT a spus că nu ştie dacă această soluţie ar putea fi una de clasare şi că este posibil să se întâmple orice.
Procurorii DIICOT au deschis, în luna mai a anului trecut, un dosar în care au început urmărirea penală in rem, privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.