Prof.dr. Vasile Neacşa: Analiză de circumstanţă : Occident vs Rusia

Prof. dr. Vasile Neacşa face o analiză a cauzelor care au dus la războiul dintre Rusia şi Ucraina, arătând că acestea trebuie căutate din anii 90 încoace şi afirmă că lipsa unui leader la Kiev care să înţeleagă fenomenul, dublat de subestimarea adversarului şi supraestimarea aliaţior au condus la catastrofă.

Redăm integral textul semnat de prof.dr. Vasile Neacşa:

Înfrângerea din Afganistan a celei mai puternice armate de pe Terra în mod evident a facut să scadă dramatic pe mapamond  cota de încredere în Occident, din punct de vedere economic, investiţional sau militar. În aceste condiţii mai nou create, avantajele se coagulează mai mult în jurul Chinei şi Rusiei… pentru moment. Multă lume a înţeles acest lucru mai puţin preşedintele Ucrainei, V. Zelenski. Deci momentul declanşării invaziei Ucrainei de Rusia a fost millimetric calculat.

“Alienarea Rusiei s-a făcut fără nici o miză importantă sau viziune pe termen lung, la fel ca şi extinderea UE în anii 90”

Privită din punct de vedere al dreptului internaţional, invazia Ucrainei este o violare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite, a dreptului unei naţiuni de a exista. Totuşi de ce s-a ajuns la această situaţie extremă ? Dacă China, o lume aparte, civilizaţie cu valori perene milenare înscrise în genetica ei, aşteaptă să îi respectăm modelul specific şi spaţiul de vieţuire, Rusia ar fi trebuit să fie un aliat natural al Occidentului, dacă ţinem seama de tradiţie, cultura şi morala civilizaţională. Aparent, bulimia teritorială de care Rusia suferă, dispăruse. De ce oare a reapărut ?

Alienarea Rusiei s-a făcut fără nici o miză importantă sau viziune pe termen lung, la fel ca şi extinderea UE în anii ‘90. Speculaţiile la bursa cu petrol, orchestrate cu dedicaţie de Occident şi ţările OPEC aflate sub bagheta SUA, au adus pierderi de zeci de miliarde de dolari Rusiei în anii ’90. Boris Elţîn, revoluţionar încrezător în valorile Occidentale, dorea să facă din Rusia o ţară puternică atât economic, cât şi militar, un partener al Occidentului. Nu a reuşit prea mult. Totuşi, o mână de oameni avizaţi în frunte cu Anatoli Ciubais au orchestrat privatizările industriei ruse unde noii proprietari, spre exasperarea Occidentului, erau ruşi.

“Dezmembrarea Iugoslaviei, recunoaşterea independenţei Kosovo şi mai apoi invazia Irak-ului au scos ursul din perioada de hibernare”

Cunoscând ce marea majoritate a populaţiei doreşte şi mai ales cum se comportă, pragmaticul V. Putin avea să pună ordine în ţară şi să dea un nou sens Rusiei. În iulie 2000, V. Putin le spunea oligarhilor ruşi : trebuie să vă amintiţi că aveţi ceea ce aveţi datorită sprijinului politic care v-a fost oferit. Politica este treaba guvernului, bussinessul este treaba voastră. Nu amestecaţi direcţiile. Câţiva dintre ei au ales să emigreze, alţii şi-au pierdut averile, alţii s-au sinucis, alţii au intrat în închisoare, dar cea mai mare parte a rămas loaială Rusiei.

În realitate, Rusia a înţeles repede strategia Occidentală. Pe fundalul unei sărăciri generale, accentuate de căderea imperiului, populaţia ar fi trebuit să devină consumatoare de produse în mare parte fabricate în Occident (bunuri de larg consum cu predilecţie), multinaţionalele ar fi urmat să acapareze resursele statului, iar statul s-ar fi împrumutat pe piaţă financiară Occidentală deoarece deficitul comercial ar fi devenit enorm. În această schemă statul se mişcă pe două coordonate: între faliment şi mila Occidentului. Până în prezent, schema (doctrina dependenţei) a reuşit cu succes în anii ‘70 în America Latină, în anii 90 în Europa Centrală şi de Est şi în anii 2010, parţial în ţările zguduite organizat de « primăvara arabă »  . Dezmembrarea Iugoslaviei, recunoaşterea independenţei Kosovo şi mai apoi invazia Irak-ului au scos ursul din perioada de hibernare. Cu atât mai mult, cu cât actul fondator dintre NATO şi Rusia, semnat în 1997, nu a fost niciodată mai mult decât o foaie de hârtie plină cu semne neînţelese de ambele părţi.

“Protocolul « Minsk», care ar fi putut fi o soluţie pentru evitarea războiului, a fost dezavuat de Ucraina, la incitarea SUA”

Regiuni precum Osetia, Abhazia, Doneţk, Lugansk, Crimeea, Transnistria de ce nu s-ar supune aceloraşi legi ca şi cele cu care s-a operat independenţa Kosovo-ului ? Cu atât mai mult cu cât minoritatea rusă aparent este persecutată (vezi legea învăţământului din Ucraina pentru minorităţi printre care şi cea română), iar protocolul « Minsk», care ar fi putut fi o soluţie pentru evitarea războiului, a fost dezavuat de Ucraina, la incitarea SUA. Numai la 22 Februarie, urmare a vizitei cancelarului german Scholz, V. Zelenski a început să mediteze pe tema protocolului Minsk. Din păcate, zarurile fuseseră aruncate, preşedintele V. Putin nu mai avea timp de discutii lungi şi sterile.  Deci, Crimeea -2014, anunţată încă de la summit-ul NATO de la Bucureşti din 2008, a venit ca rezultat al justiţiei internaţionale mai nou organizată de Occident.

“Rusia comite o greşeală de proporţii”

Pretinzând acum că ar putea gestiona şi spaţiul tampon cu UE, Rusia comite o greşeală de proporţii. Dacă în 2014 Occidentul a dat o mână de ajutor consistentă să se întâmple aşa numita revoluţie Maidan, de acum înainte nu mai este necesar căci forţele anti-ruseşti sunt bine constituite şi organizate. Cu atât mai mult cu cât Rusia nu dispune de resurse demografice importante pentru a efectua schimburi de populatie, ca în trecut, şi nici nu poate gestiona un teritoriu atât de vast aflat sub tensiune socială permanentă. Eficacitatea soldaţilor ucrainieni în cel de-al II lea Război Mondial împotriva rusilor stârnea invidie printre nemţii, îmi spunea tatăl meu care a luptat pe frontul antisovietic. Aşteptăm arhivele Ministerului Apărării din Rusia pentru informaţii mai ample.

“Mutilateralismul propus de China şi Rusia se conturează, iar Occidentul şi globalizarea au intrat într-o fază de decadenţă”

Paradoxal, dar singura care ar fi putut salva situaţia prezentă este Ucraina, care ar fi trebuit să înţeleagă că Rusia are nevoie de spaţiul ei de securitate în raport cu Occidentul. Istoria mai recentă a Finlandei ar fi trebuit să îi servească de exemplu. Occidentul nu poate înţelege fenomenul din motive de dinamica mercantilă, unde doctrina dependenţei este un instrument printre altele. Dar lipsa unui leader la Kiev care să înţeleagă fenomenul în cauză, dublat de subestimarea adversarului şi supraestimarea aliaţior au condus la catastrofă. « De zece ani, am avertizat împotriva refuzului occidentalilor de a lua în considerare pretenţiile Rusiei cu privire la extinderea NATO. Această atitudine duce astăzi la o confruntare periculoasă care ar fi putut fi evitată »- François Fillon. Trebuie să treacă multă apă pe Potomac, Sena, Tamisa, Volga…pentru ca relaţiile dintre Rusia şi Occident să revină la o oarecare normalitate. Numai cei care cunosc filozofia de viaţă a poporului rus şi capacitatea lui de a îndura vicisitudinile vieţii vor înţelege de ce «schimbarea stăpânului este bucuria nebunului».

Din punct de vedere geostrategic, Rusia va fi acaparată de problema administrării noilor sale teritorii şi diminuarea efectului negativ produs de măsurile economice luate de Occident. În acelaşi timp se vede obligată să îşi consolideze relaţia cu China şi foarte probabil India. În caz contrar, dacă India se aliniază sancţiunilor impuse de Occident, Pakistanul rămâne ca rezervă, optiune cât se poate de periculoasă pentru Occident ca şi pentru India. Mutilateralismul propus de China şi Rusia se conturează, iar Occidentul şi globalizarea au intrat într-o fază de decadenţă.