Prof.uni.dr. Florin Stănică, la Interviurile lui Cristoiu: După 1990, horticultura şi zootehnia au fost sectoarele agriculturii cel mai drastic lovite de aşa numita democraţie

Prof.univ.dr. Florin Stănică, prorector la USAMV Bucureşti, specialist în horticultură, spune că dispariţia liceelor agroindustriale a adus cu sine şi dispariţia specialiştilor în agricultură în general şi în horticultură, în special, ceea ce se vede în lipsa produselor româneşti în pieţele agroalimentare şi supermarketuri, dominate de importuri.

Florin Stănică arată că din exportatoare de mere, România a ajuns importatoare din Polonia, iar din renumele său de ţară a prunului nu a rămas mai nimic, cum nu a rămas nici din suprafeţele odinioare imense de plantaţii pomicole şi viticole.

Rectorul USAMV Bucureşti spune că deşi există interes pentru investiţii în acest domeniu, statul trebuie să le sprijine prin finanţare şi prin stimularea asocierii între producători pentru ca aceştia să devină rentabili şi să facă faţă concurenţei externe.

Florin Stănică mai spune că România oferă oportunităţi pentru investiţii în horticultură şi dă exemplul unei firme din Spania care cultivă afin la Dăbuleni.

Prezentăm principalele declaraţii ale prof.univ.dr. Florin Stănică sâmbătă, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News:

Despre altoire şi înmulţirea in vitro

Florin Stănică: Înmulţirea clonală se poate face in vitro, dar se face în continuare, pe suprafeţe foarte mari, prin altoire. Altoirea rămâne principala metodă de înmulţire a materialului săditor pomicol şi viticol, chiar dacă avem ca alternativă şi îi învăţăm pe studenţii noştri şi înmulţirea in vitro care este foarte valoroasă. Vă dau un singur exemplu. La nuc altoirea este foarte dificilă, asta face ca şi preţul materialului săditor să fie foarte scump, un nuc altoit, nu prea mare, costă 25 de euro. Şi din păcate îl aducem din Franţa, Italia sau din altă parte. Sunt puţini în România care produc nuci altoiţi. Ştiu o pepinieră care are succes pe domeniul ăsta.

Florin Stănică: Ei bine există şi tehnica înmulţirii in vitro prin care un muguraş dintr-un soi de nuc românesc este luat, pus in vitro, şi în nişte condiţii speciale de laborator din muguraşul ăsta se formează lăstar, lăstarii se tot înmulţesc, se înrădăcinează, şi, teoretic cel puţin, în câteva luni noi putem să obţinem zeci de mii sau chiar sute de mii de plante, pornind de la un singur mugure. E o metodă foarte răspândită, mai ales pentru arbuştii fructiferi afini, mure, zmeură. Acolo nu mai altoim.

Despre efectele dispariţiei liceelor agroindustriale

Florin Stănică: Ele există, au diferite nume, sunt licee tehnologice. Durerea mea este că, din păcate,  foarte multe dintre aceste licee, care erau o forţă înainte de 89, şi-au schimbat profilele. La Şimleul Silvaniei, din câte ştiu eu, nu mai există niciun fel de secţie de horticultură. Erau două clase. Era o clasă de Zootehnie, era o clasă de agronomie, deci de cultură mare, erau clase de medicină veterinară. Şi-au schimbat profilele pentru că după 1990, dintr-odată, ca ţară, ca naţie, noi am zis domne nu mai avem nevoie de agricultură, e ruşine să te duci în agricultură, ceea ce este o abordare totalmente greşită. Fiecare român se aşază la masă şi mănâncă, măcar de două ori pe zi. Ei mănâncă hrană produsă de nişte agronomi, de nişte horticultori, de nişte zootehnişti, de la animale îngrijite de veterinari. Deci este un domeniu nobil care a însoţit omul de-a lungul întregii lui existenţe. Şi va continua să fie aşa chiar dacă unii se laudă că fac carne in vitro, da? Carne sintetică.

Florin Stănică: Asta este o meserie de care ţara asta are nevoie şi pentru a dezvolta toată agricultura românească este nevoie de oameni pregătiţi pentru că la ora asta agricultura pe care noi o practicăm nu mai seamănă cu cea pe care o practicau bunicii sau tatăl meu. Este o tehnologie totalmente schimbată. Deja discutăm de digitalizare, vorbim de drone, de tot felul de tehnologii moderne. Producem fructe în sere sau în solarii. Cireşe, cu o lună înainte de cireşele din câmp, le facem în sere. Noi avem acum un sistem de protecţie împotriva ploii tocmai pentru că ştim că dacă plouă întruna nu ai cum să faci cireşe în România.

Florin Stănică: Eu încă nădăjduiesc. Vin copiii, dar ştiţi ce se întâmplă? După 30 de ani, liceele astea şi-au pierdut terenurile. Ele aveau ferme de producţie. Baza materială este depăşită. Dacă mai au un tractor, este din ăla U 650, de acum 40 de ani. Nu prea mai sunt profesori pentru că, între timp, au dispărut specializări pur şi simplu. Nu mai era la modă să faci zootehnie sau să faci horticultură. Mediu sau protecţia mediului. Toată lumea protejează mediul. Au apărut tot felul de specialităţi. Economie sau nu ştiu ce alte minuni din astea.

Florin Stănică: Aceste licee dădeau în primul rând forţa de muncă calificată, dar şi acei tehnicieni pe care noi îi aveam în toate fermele de producţie şi care ţineau ferma. Tehnicianul foarte bine specializat. Cei mai buni elevi din liceele agricole, care decideau să meargă spre facultate, deveneau ingineri şi se întorceau în ferme. Dar exista acestă forţă de muncă calificată pe care se sprijinea ferma. Acum nu mai există tehnicianul.

De ce soiurile româneşti sunt greu de găsit

Florin Stănică: Le dau studenţilor temă de casă. Până la cursul următor vă duceţi în supermarket şi îmi notaţi toate  speciile de fructe pe care le găsiţi, toate soiurile, originea, atât la fructe proaspete, cât şi la fructe uscate. Când se întorc de la piaţă, studenţii mei sunt oripilaţi şi spun: domn profesor, păi 20% sunt româneşti, restul vin de-afară.

Florin Stănică: Ce s-a întâmplat după 90? Horticultura şi zootehnia după aceea au fost sectoarele agriculturii cel mai drastic lovite de aşa numita democraţie, de reorganizarea agriculturii, pentru că în horticultură, să vorbim despre pomicultură, suprafeţele acelea masive de plantaţii pomicole s-au împărţit între foştii proprietari. Ca să întreţii o plantaţie de genul ăsta ai nevoie de şcoală. Exact ce vă spuneam. Ai nevoie de specialişti şi de bani. Asta înseamnă că trebuie să ştii când să tai pomii şi cum să-i tai, apoi tebuie să ştii cum să faci tratamente şi cu ce să le faci, trebuie să ai cu ce să faci acele tratamente. Oamenii care şi-au luat pământurile în 90 şi după aceea nu aveau nici cu ce, nu ştiau nici cum şi nu aveau mijloace, nu aveau bani şă-şi susţină aceste plantaţii în producţie. După câţiva ani de zile în care pomii nu sunt tăiaţi, viţa de vie nu o tai, nu o stropeşti nu-i faci nimic, normal că ele se distrug practic, ajung într-o stare de abandon aşa cum avem la ora asta.

Florin Stănică: Noi aveam peste 300.000 de hectare de plantaţii pomicole în România. La ora asta avem câteva mii, la standarde europene. La viţa de vie aveam aproape 300.000 de ha de plantaţii de vie. Din fericire, după 2007 au fost nişte programe de reconversie şi s-au replantat vreo 50.000 de ha. Deci în total probabil că mai sunt cam 100.000 de ha de plantaţii viticole funcţionale. Aici e marea problemă. La ora asta sunt puţini producători, discutăm de ferme mari, care produc.

Florin Stănică: În 2014, am început un program de investiţii în plantaţii pomicole. S-a început greu, s-au făcut ghidurile, am pierdut câţiva ani preţioşi. Dar ce e important de spus e că s-au cheltuit toţi banii pe măsura respectivă, 300 şi ceva de milioane de euro. Dar este prea puţin. Au rămas vreo 200 de proiecte nefinanţate că nu mai ajunseseră banii. Deci există dorinţă de a înfiinţa plantaţii noi. Ceea ce se face se face cu tehnologii moderne, cu soiuri bune, chiar cu sisteme de protecţie anti-ploaie, cu sisteme de irigaţii, cu împrejmuire, dar e nevoie de investiţii serioase în domeniul horticol.

Florin Stănică: Acelaşi lucru şi în zona legumiculturii pentru că ştim foarte bine că în România sunt zone mari în care se produc legume. Dar acum mai apare o problemă, care este valabilă şi pentru pomicultură. Lipsa asocierii. Noi nu am reuşit să facem oamenii să înţeleagă că fără asociere sunt predispuşi pieirii.

Despre mafia intermediarilor

Florin Stănică: Există o siguranţă o mafie a acestor intermediari, care, practic, joacă preţul la cumpărare în funcţie de slăbiciunea producătorului. În general, marii importatori lucrează foarte mult cu reţele de magazine sau merg şi pe piaţa liberă. Dacă ne ducem pe oricare din drumurile naţionale, vom vedea din loc în loc nişte maşini cu fructe şi ai avea impresia că alea sunt fructe româneşti. Nici vorbă pentru că soiurile alea nu sunt coapte la noi când ele se vând.

Florin Stănică: Bineînţeles că e rentabil la ora actuală să investeşti în livezi. Sunt foarte mulţi investitori care s-au orientat spre treaba asta. Vă dau un exemplu. Este o firmă spaniolă care a cumpărat – eu ştiu de vreo 60 de ha gata plantate, dar au mult mai multe hectare cumpărate, în zona Dăbuleni, pe nisipuri. Nu au folosit sistemul de irigare deoarece canalul e fără apă, s-au apucat şi au forat puţuri. Şi au 60 de ha de afin, o frumuseţe, după toate regulile tehnologice şi exportă 90-95% din producţie. Pentru că produc aici în condiţii ca lumea, teren foarte bun, cu soare, cu tot ce-i trebuie, fructele de calitate deosebită, costul forţei de muncă nu este ridicat şi atunci firma respectivă vinde tot în afară, la preţurile de acolo.

România, ţara prunului

Florin Stănică: România, după părerea mea, este ţara prunului. Aşa le spun şi studenţilor mei. Noi avem în zona de deal condiţii foarte bune pentru cultura prunului. Avem o tradiţie îndelungată. Ne-au bătut sârbii şi la asta. Sârbii sunt în faţa noastră. Noi eram cel mai mare producător de prune european. În 2017, în Germania, lângă Munchen, s-a ţinut congresul internaţional de prun. Am fost prezent acolo, împreună cu colegii mei, am prezentat nişte lucrări ştiinţifice şi ne-am dus să vizităm o piaţă en gros. Şi aveam de gât numele şi ţara. Proprietara acestei pieţe imense se uită la mine şi zice Florin, unde sunt prunele româneşti? Păi zic eu, unde să fie, în România. Şi zice măi, dar de ce nu mai trimiteţi prune aici? Eram buni prin calitatea prunelor pe care noi le exportam.

De ce fructele şi legumele româneşti sunt bune

Florin Stănică: Fructele şi legumele româneşti sunt bune pentru că acest pământ este binecuvântat, prin compoziţia sa, cu microelemente, cu condiţii bune, cu soare. Cu tot ce-i trebuie ca soiul respectiv să-şi exprime calităţile. Noi nu mai exportăm aproape nimic. Sunt producători de afine, care exportă, sunt producători de cireşe, care reuşesc să exporte. Dacă prunul a fost neglijat, deci noi nu am mai plantat plantaţii moderne pentru consum în stare proaspătă şi e mare păcat că nu o facem, la măr ne-au bătut polonezii.

Florin Stănică: Noi am stat foarte bine cu merele. Produceam peste un milion şi jumătate de tone de mere şi exportam pe piaţa de vest, foarte mult pe piaţa de Est. Mi-aduc aminte când lucram la IAS trimiteam trenuri întregi în URSS. Polonezii s-au organizat spre deosebire de noi. În ce sens. S-au dus, au învăţat meserie în vest, s-au întors acasă, ei nu au avut colectivizare şi au avut terenurile nefărâmiţate şi s-au apucat, urmând tehnologiile din vest, soiurile noi, aduse de acolo, s-au apucat şi au făcut plantaţii şi depozite.

Ce trebuie să facă statul român

Florin Stănică: Statul trebuie să finanţeze două lucruri în primul rând, în acest moment. Plantaţiile pomicole noi, cu soiuri noi, cu tehnologii noi, deci practic să continuăm acest program de investiţii în plantaţiile pomicole. Doi, să finanţeze cu toate mijloacele cooperativele. Există măsuri pentru stimularea acestor cooperative. Dar românii sunt foarte îndărătnici. S-au păcălit odată cu CAP-urile şi le-a rămas în mentalul colectiv că dacă te asociezi vine statul şi te naţionalizează. E o prostie. Şi poate că mai există o chestiune care ţine, cred eu, de specificul nostru. Nu există încredere. Dacă unul va ajunge preşedintele cooperativei, ceilalţi vor spune aaa, păi ăsta şi-a băgat merele în faţă. Şi lucrul ăsta se poate face cu transparenţă.

Averea Universităţii de Agronomie Bucureşti şi un decret regal

Florin Stănică: USAMV Bucureşti are 8000 de hectare, cu totul. Din care cam 1000 de hectare sunt repartizate în 3 staţiuni didactice şi de cercetare. Cam 500 de hectare la Moara domnească, lângă Bucureşti. Acolo avem vreo 60 de ha de măr, 5 ha de nuc, avem prun, avem cais. Avem 19 ha de lac. Avem colecţia naţională de rase de raţe şi gâşte, avem cultură mare şi avem un poligon foarte interesant, de care se ocupă colegii de la agricultură, unde studiază asolamente, rotaţia culturilor de cîmp la grâu, sfeclă, floarea soarelui pe acelaşi loc de vreo 60 de ani. Un lucru incredibil. După aceea, avem două staţiuni în judeţul Buzău, primit în 1929 când Universitatea se chema Academia de înalte studii agronomice din Bucureşti, prin decret regal.  Atunci am primit cam 500 de hectare, constituind două staţiuni Istriţa, specializată pe pomicultură şi cea mai veche pepinieră românească în domeniul pomicol (...) şi staţiunea de la Pietroasa, care e specializată pe viticultură şi vinificaţie. Este o podoabă a dealurilor noastre. E chiar în centrul podgoriei Dealu Mare unde avem 100.000 de sticle într-o colecţie de vinuri, unică în România.

Despre lipsa muncitorilor şi congresul zmeurei

Florin Stănică: Avem probleme cu forţa de muncă, ca toată agricultura, pentru că forţa de muncă românească este prin Germania, prin Elveţia. Culeg zmeură. I-am găsit acum doi ani. Am fost la congresul de zmeură. Am fost peste 150 de specialişti din toată lumea. Zmeură şi coacăz. Există congres de afine. Anul ăsta trebuia să fie în Canada. La un congres de zmeură se discută foarte multe. Se pleacă de la studierea noilor soiuri. În orice domeniu apar an de an soiuri noi şi cei care reuşesc să realizeze astfel de soiuri vin şi le prezintă. Cum se cumportă, ce gust au, ce mărime, ce sensibilităţi, ce probleme. După aceia, vine partea cealaltă cu tehnologia. Cum să le cultivăm.

Schimb de nuci cu China

Florin Stănică: Chinezii sunt mari producători. Dacă vă uitaţi pe statistici, veţi vedea că această ţară este pe primul loc la marea majoritate a speciilor pomicole. Să nu uităm că piersicul, caisul, lămâii, mandarinele provin din China. Curmalul pe care noi îl promovăm la Facultatea de horticultură provine din China. E un bazin genetic incredibil. În 1995, am început nişte programe de colaborare bilaterale pe linie de ştiinţă şi tehnologie şi am fost implicaţi pe aceste programe. La început am făcut un program pe cultura nucului. Şi au luat ramuri de nuc de la noi şi noi, prin reciprocitate, am adus ramuri de nuc chinezesc. E mult mai productiv decât nucul nostru.