Profesorii şi părinţii critică schimbarea examenului de bacalaureat

Propunerea ministerială de introducere anul acesta a mai multor grade de dificultate în ceea ce priveşte examenul de bacalaureat, în funcţie de interesul absolventului, a generat reacţii din partea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi a celei a părinţilor elevilor din învăţământul preuniversitar.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Profesorii şi părinţii critică schimbarea examenului de bacalaureat

Profesorii şi părinţii critică schimbarea examenului de bacalaureat (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, FEN şi Federaţia Naţională a Părinţilor - Învătământul Preuniversitar (FNAP-IP) au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, în care îl acuză de propagandă electorală în ceea ce priveşte schimbarea metodologiei de susţinere a bacalaureatului.

"Ca şi în cazul proiectelor de legi, aţi sărit peste anumite etape cum ar fi consultarea partenerilor sociali, anunţarea schimbărilor înainte de începerea anului şcolar. Suntem cu totul de acord cu dumneavoastră că trebuie să existe o exigenţă mai mare şi un grad de dificultate mai ridicat în ceea ce priveşte Bacalaureatul. Lucrul acesta nu poate fi însă aplicat pe nepusă masă, cu doar două luni înainte de examen, încălcând Legea învăţământului care stipulează că orice schimbare se anunţă înainte de începerea anului şcolar", susţin semnatarele scrisorii, remisă duminică agenţiei MEDIAFAX.

Cele două federaţii apreciază că în România "învăţământul de stat este unul mediu şi nu de elită" şi, ca urmare a nivelului la care a ajuns învăţământul românesc prin managementul pe care îl înţelege Adomniţei să îl aplice în conducerea la nivel naţional a acestui domeniu, marea masă a elevilor de liceu, aflaţi în anii terminali, sunt de nivel mediu.

"De aceea considerăm că ceea ce faceţi dumneavoastră acum, prin aceste subiecte cu grad de dificultate foarte ridicat, va conduce la discriminări, neoferind tuturor elevilor şanse egale şi acces liber privind promovarea acestui examen şi finalizarea cu o diplomă de absolvire a investiţiei lor şi a părinţilor lor, în patru ani de efort. Ei sunt acum la nivelul la care i-aţi format. (...) Dacă vreţi să ridicaţi nivelul de dificultate al examenului, propuneţi pentru anul viitor o variantă nouă, însă nu înainte de introduce mai multe tipuri de bacalaureat, pe grade de dificultate: unul pentru elevii care vor să rămână cu 12 clase, unul pentru cei care vor să urmeze şcolile postliceale şi unul pentru cei care doresc să urmeze o facultate", susţin federaţiile.

Semnatarele afirmă că actuala conducere a Ministerului Educaţiei vrea să mai transforme încă o generaţie de elevi "într-una de sacrificiu, doar din dorinţa de a introduce ceva nou în educaţie sub semnul ministeriatului Adomniţei".

"Experimentele pe aceşti copii ar fi trebuit să fie suficiente. Noi, părinţii şi dascălii lor, considerăm că este un atac inuman împotriva unei generaţii de elevi, buni, slabi, dar ai noştri, pregătiţi patru ani de studii la nivelul pe care Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a înţeles să îi instruiască, nivel care numai de performanţă nu este, dar acum, cu două-trei luni înainte de examen, doreşte să ţi evalueze la nivel de excelenţă. Dacă, aşa cum ne propuneaţi în proiectele de legi ale învăţământului preuniversitar şi universitar, doriţi să transformaţi învăţământul în prioritate naţională, va trebui să începeţi reforma în instituţia Dumneavoastră, apoi în tratarea corpului profesoral cu decenţă şi responsabilitate, iar efectele se vor vedea cu certitudine la nivelul de instruire al elevilor. Un examen de bacalaureat nu se pregăteşte în două luni; este inadmisibil să schimbaţi regulile în timpul jocului!", mai spun sursele citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici