Într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti spune despre profesorul Ioan Mihăilescu că "a fost unul din marile nume ale sociologiei româneşti şi a marcat destinele a generaţii de studenţi şi profesori, lucrările sale regăsindu-se în marile biblioteci naţionale şi europene".
"Până la trecerea în nefiinţă a slujit cu abnegaţie şi dăruire învăţământul românesc, profesie în care a excelat, facultatea şi Universitatea din Bucureşti. Mai presus de toate, a fost un om generos, apropiat de colegi şi studenţi, pe care i-a ajutat şi îndrumat întotdeauna cu competenţă, prietenie şi căldură. Dumnezeu să-l odihnească!" se mai arată în comunicatul citat.
Profesorul doctor Ioan Mihăilescu a fost, pe rând, secretar ştiinţific la Centrul European UNESCO pentru Ştiinţele Sociale, Viena, Austria, decan, prorector al Universităţii din Bucureşti (între 1992-1996) şi apoi rector (între 1996 şi 2005), preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii din Bucureşti (2004-2006).
De asemenea, profesorul Mihăilescu a fost şi preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, director al Programului pentru Reforma Învăţământului Superior (1996), preşedinte al Institutului Social Român, director al revistei "România Socială", vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie Rurală. În anul 2000, profsorul Mihăilescu a primit Marea Cruce a Ordinului Naţional pentru Merit.