Prima pagină » Social » PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil spre senin, exceptând sud-estul extrem unde temporar vor mai fi înnorări. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane.
PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti
Liliana Micu
26 oct. 2011, 14:36, Social

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -8…-9 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de 1…2 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească.

Vineri, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi parţial noros în Dobrogea şi variabil la senin în restul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -8 grade. Izolat în zonele joase va fi ceaţă.