Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 34 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.
La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 14 …16 grade.
Marţi, vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor. În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi înnorări accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului vor fi înnorări temporare, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local, îndeosebi la munte, după-amiaza şi în cursul nopţii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade.