PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea miercuri şi joi, în ţară şi în Bucureşti

Publicat: 17 04. 2012, 14:53
Actualizat: 06 11. 2012, 14:06

În zona montană înaltă, trecător, vor mai fi precipitaţii mixte.  Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile sud-estice şi la munte, dar în timpul ploilor şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 10 grade.

La Bucureşti, vremea se va răci uşor. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.

Joi, vremea se va menţine instabilă în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte unde, îndeosebi ziua, vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, uşor mai ridicate în Lunca Dunării, spre 22 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 0 şi 10 grade.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!