PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea vineri în ţară, la munte şi la mare
Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse în zonele montane şi în sud-est şi izolat în rest. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 28 şi 35 de grade, iar cele minime între 13 şi 24 de grade.
La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, iar după-amiaza indicele temperatură-umezeală va atinge pragul de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în partea a doua a zilei şi la începutul nopţii, când pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi uşor mai mici faţă de intervalul anterior.
La mare, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. După–amiaza sunt condiţii pentru averse de ploaie însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 31 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 26 şi 28 de grade.