- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.11.2012, 09:56)
- Alexandra Vladescu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROGNOZA METEO până pe 19 noiembrie: Temperatura scade în toată ţara. Cum va fi vremea în fiecare regiune
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 5 noiembrie - 19 noiembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Urmărește
37594 afișări
PROGNOZA METEO până pe 19 noiembrie: Temperatura scade în toată ţara. Cum va fi vremea în fiecare regiune (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În primele trei zile, mediile termice vor marca o scădere accentuată, de la valorile mai ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului până în apropierea acestora. Între 5 şi 8 noiembrie, mediile maximelor diurne vor scădea de la 22 de grade până la aproximativ 8 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre 1...2 grade. În intervalul 9 - 13 noiembrie vremea se va încălzi uşor, iar apoi, până în 19 noiembrie, valorile termice vor avea tendinţa de scădere uşoară de la o zi la alta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un avion sud-coreean cu 181 de persoane la bord s-a prăbușit la aterizare în sud-vestul Coreei de Sud, spun oficialii. Cel puțin 167 de oameni au murit. Bilanțul e în creștere
-
Ordonanţa trenuleţ. Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţa Socială este îngrijorată de proiect
-
Alegeri prezidenţiale în Croaţia
-
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă
Ploi mai importante cantitativ se vor semnala în intervalul 5 - 6 noiembrie, iar cele în general slabe vor avea probabilitatea de producere între 9 şi 18 noiembrie.
CRIŞANA
Până pe 8 noiembrie, mediile termice vor marca o scădere accentuată, de la valorile mai ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului până în apropierea acestora. Mediile maximelor diurne vor scădea de la 20 de grade până la aproximativ 10 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre 2 grade. Începînd cu 9 noiembrie, vremea va fi uşor mai caldă decât cea normală, existând mici variaţii de temperatură la o zi la alta. În perioada 9-19 noiembrie, maximele diurne vor fi în jurul a 12 grade, iar minimele nocturne vor fi de 3...5 grade.
Va ploua, posibil important cantitativ, în intervalul 5 - 6 noiembrie, iar cu începere din 9 noiembrie şi până în 18 noiembrie, zilnic vor fi posibile ploi slabe.
TRANSILVANIA
Vremea se va răci treptat în primele trei zile, iar între 8 şi 12 noiembrie, regimul termic mediu va fi cel normal pentru această perioadă a anului. După 13 noiembrie, mediile termice urmează să se menţină până la sfârşitul intervalului de prognoză uşor peste norme. În intervalul de prognoză, cele mai ridicate medii ale maximelor diurne vor fi de 20 de grade (5 noiembrie), iar pe 9 şi pe10 noiembrie acestea vor coborî sub 10 grade. Mediile minimelor nocturne vor fi în jur de 0 grade, în nopţile cele mai reci .
Precipitaţiile, predominant sub formă de ploaie, vor fi slabe cantitativ ca medie regională şi vor avea o probabilitate mai mare de apariţie pe 5-6 noiembrie şi după 9 noiembrie.
MARAMUREŞ
În intervalul 5-7 noiembrie, mediile termice vor marca o scădere accentuată, apoi vor creşte uşor până în jurul datei de 13 noiembrie, urmând ca ulterior să existe o tendinţă de uşoară scădere. Cu toate aceste variaţii, putem remarca la nivelul acestei regiuni ca vom avea permanent valori peste cele normale, maximele diurne cu 9 până la 12 grade, iar minimele nocturne cu 2 până la 6 grade.
Ploi moderate sau local importante cantitativ se vor semnala în intervalul 5 - 6 noiembrie, iar cele în general slabe vor avea o probabilitate ridicată de apariţie zilnică, începând cu 9 noiembrie.
MOLDOVA
Vremea caldă pentru această perioadă a anului se va menţine în tot intervalul de prognoză. Totuşi, de la 18...19 grade, mediile maximelor termice vor marca o scădere până spre 12 grade pe 7 noiembrie şi cu mici variaţii, această valoare va fi caracteristică regiunii până pe 16 noiembrie. Între 17 şi 19 noiembrie se preconizează o uşoară răcire a vremii. Mediile temperaturii minime vor fi permanent pozitive, iniţial în creştere de la 6 la 10 grade, iar între 7 şi 19 noiembrie acestea vor fi cuprinse între 2 şi 5 grade.
Temporar vor cădea precipitaţii pe 5-6 noiembrie şi în perioada 9-18 noiembrie. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi doar izolat şi trecător de lapoviţă. Acestea însă vor fi slabe cantitativ, încât media pe regiune nu va depăşi 2...3 l/mp în 24 de ore.
DOBROGEA
Mediile termice vor marca între 5 şi 8 noiembrie o scădere, apropiindu-se de normele climatologice pentru această perioadă. Astfel, mediile maximelor diurne vor scădea de la 20 de grade până la aproximativ 13 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre 4 grade. Între 9 şi 14 noiembrie vremea se va încălzi uşor, cu medii ale maximelor diurne ce vor creşte treptat spre 15 grade şi minime nocturne ce vor atinge circa 8 grade. În perioada 15-19 noiembrie, tendinţa vremii este de răcire uşoară şi treptată.
Ploi moderate cantitativ se vor semnala în intervalul 10 - 11 noiembrie, iar cele slabe vor fi posibile între 6 şi 8 noiembrie şi din nou între 12 şi 18 noiembrie.
MUNTENIA
Între 5 şi 9 noiembrie mediile termice vor marca o scădere, de la valori foarte ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului până în apropierea acestora. Astfel, mediile maximelor diurne vor scădea de la 21 de grade până la aproximativ 13 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre 2...3 grade. Perioada dintre 10 şi 19 noiembrie va fi caracterizată prin valori de temperatură în jurul celor normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie.
Vor cădea ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie între 10 şi 11 noiembrie şi între 13 şi 15 noiembrie.
OLTENIA
Vremea se va răci accentuat între 5 şi 7 noiembrie, dar temperaturile vor continua să se menţină uşor peste normele climatologice. Între 8 şi 19 noiembrie, mediile termice vor avea mici variaţii de la o zi la alta. Maximele se vor situa în jurul a 12 grade, iar minimele se vor situa între 2 şi 4 grade.
Va ploua slab în intervalul 5-6 noiembrie, iar între 9 şi 17 noiembrie vor fi posibile ploi, local importante cantitativ.
LA MUNTE
Vremea se va răci accentuat între 5 şi 8 noiembrie, iar mediile temperaturilor maxime vor scădea de la 14 grade până la aproximativ 2 grade. În intervalul 9...19 noiembrie acestea se vor situa între 3 şi 6 grade. Începând cu 7 noiembrie, minimele termice vor fi preponderent negative, iar cele mai coborâte valori se vor înregistra între 7 şi 13 noiembrie (-6...-4 grade).
Ploi slabe şi moderate cantitativ se vor semnala în intervalul 5 - 6 noiembrie. Între 9 şi 18 noiembrie vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Ninsorile se vor semnala cu precădere la altitudini de peste 1700 m.
Citește pe alephnews.ro: CNN: Putin își cere scuze pentru „tragicul” accident al Azerbaidjan Airlines „fără a-și recunoaște responsabilitatea”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Magnus Carlsen, numărul 1 mondial, părăsește Campionatul Mondial de Șah Rapid din cauza blugilor: „Devenise o chestie de principiu”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
PROSPORT.RO
Ce pensie va avea de la 1 ianuarie un pensionar român, dacă acum primește 3.000 de lei pe lună
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe