Prima pagină » Social » PERCHEZIŢII în Bucureşti: Poliţiştii caută icoane furate din opt biserici monumente istorice

PERCHEZIŢII în Bucureşti: Poliţiştii caută icoane furate din opt biserici monumente istorice

Poliţiştii fac, marţi, percheziţii în Capitală pentru identificarea şi recuperarea unor icoane furate în urmă cu un an din opt biserici de lemn, monumente istorice, din judeţele Hunedoara, Mureş şi Vâlcea, cinci dintre suspecţii în acest caz fiind deja trimişi în judecată.
PERCHEZIŢII în Bucureşti: Poliţiştii caută icoane furate din opt biserici monumente istorice

Percheziţiile sunt făcute de poliţişti de la Direcţia Investigaţii Criminale din Poliţia Română şi Serviciul de Investigaţii Criminale din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Anterior, poliţiştii au identificat principalii suspecţi şi complicii acestora, constituiţi într-un grup infracţional, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Membrii grupării infracţionale ar fi furat icoane în perioada august – septembrie 2011 din opt biserici de lemn, monumente istorice, din judeţele Hunedoara, Mureş şi Vâlcea.

Cinci dintre membrii grupării au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv.

Totodată, anchetatorii au recuperat, până în prezent, 70 de icoane pe lemn şi sticlă.