Prognoza meteo pentru primele două săptămâni din 2020: precipitaţii reduse şi temperaturi normale

Temperaturile indicate de termometre se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă a anului, iar precipitaţiile vor fi scăzute la începutul anului 2020, potrivit prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată de ANM.

Urmărește
1667 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo pentru primele două săptămâni din 2020: precipitaţii reduse şi temperaturi normale

Prognoza meteo pentru primele două săptămâni din 2020: precipitaţii reduse şi temperaturi normale

În zona Banatului, anu 2020 va debuta cu un regim termic în general caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime diurne în medie de 2...4 grade şi minime de -6...-4 grade. După data de 4 ianuarie, estimările prognostice indică o probabilitate mare pentru înregistrarea unor temperaturi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit, cu valori maxime de 4...6 grade şi minime de -4...-2 grade, mediat regional.

În cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar în ultimele zile.

În Crişana, primele zile ale anului 2020 vor fi caracterizate de valori ale temperaturii aerului apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime diurne în medie de 2...4 grade şi minime de -6...-4 grade. După data de 04 ianuarie, estimările prognostice indică o probabilitate mare pentru înregistrarea unor temperaturi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit (în special valorile diurne), cu maxime de 3...6 grade şi minime de -4...-2 grade, mediat regional.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în general redusă pe parcursul intervalului de referinţă, dar cu precădere în prima săptămână.

La nivelul Transilvaniei, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice, deşi cu uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime de 0...2 grade şi minime de -8...-4 grade, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datei de 04 ianuarie şi din nou în perioada 08 -10 ianuarie. În prima săptămână a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va mai creşte, în special în ultimele zile.

În ceea ce priveşete zona Maramureşului, valorile de temperatură vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în mare parte din intervalul de referinţă se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 1...3 grade şi minime de -5...-3 grade. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datei de 04 ianuarie şi din nou în perioada 08 -10 ianuarie.

În prima săptămână a intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va mai creşte, în special în ultimele zile

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime de 1...4 grade. În 31 decembrie, dar şi în jurul datelor de 04 şi 08 ianuarie maximele temperaturii aerului se vor situa peste cele normale, respectiv 4...6 grade, în medie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate mai ridicate decât normele climatologice, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de -5...-1 grad.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ redusă în mare parte din interval, exceptând ultimele zile.

Prognoza pentru Dobrogea indică faptul că valorile termice, deşi vor avea uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice pentru această perioadă din an în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, cu maxime de 3...5 grade şi minime de -3...-1 grad, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate vor fi posibile în jurul datelor de 01 şi 04 ianuarie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate mai ridicate decât normele climatologice, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de -2...1 grad.

Până în data de 06 ianuarie, precipitaţii slabe vor fi posibile doar izolat, urmând ca probabilitatea ca acestea să fie mai frecvente să crească spre sfârşitul intervalului.

Potrivit ANM, în Muntenia, în majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice, deşi vor avea uşoare variaţii, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime
de 2...5 grade şi minime de -5...-2 grade, în medie. Temperaturi diurne uşor mai ridicate, cu precădere în zonele deluroase, vor fi în perioada 31 decembrie - 01 ianuarie şi în jurul datei de 04 ianuarie, când media regională va fi de 5...7 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului de referinţă, dar în special în prima săptămână, probabilitatea pentru precipitaţii fiind mai ridicată doar în ultimele zile (după data de 8 ianuarie).

În Oltenia, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice diurne se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an, îndeosebi în zona deluroasă, cu maxime de 4...7 grade, în medie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate apropiate de normalul perioadei, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de -5...-3 grade.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar, probabilitatea pentru precipitaţii fiind în creştere doar spre sfârşitul intervalului.

La munte, zilele de 31 decembrie, 3 şi 4 ianuarie vor fi caracterizate de un regim termic diurn peste cel normal al perioadei din an, cu maxime diurne ce vor atinge şi valori pozitive în masivele vestice, dar şi la altitudini de sub 1400 m în restul zonei montane. În celelalte zile din interval, temperaturile maxime se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an şi vor fi, în medie, de -5...-2 grade. Minimele nocturne, în general apropiate de normal, se vor situa într-un ecart mediu de -10...-5 grade.

Probabiltatea pentru precipitaţii va fi în creştere începând din data de 06 ianuarie, conform ANM.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici