Prima pagină » Meteo » Prognoză meteo pentru septembrie. Sunt anunţate temperaturi mai mari decât cele normale

Prognoză meteo pentru septembrie. Sunt anunţate temperaturi mai mari decât cele normale

Prognoză meteo pentru septembrie. Sunt anunţate temperaturi mai mari decât cele normale
Andreea Tobias
29 aug. 2023, 07:36, Social

Săptămâna 28 august – 4 septembrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice şi local în cele vestice, centrale, sudice şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 4 – 11 septembrie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 11 – 18 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 18 – 25 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.