Ce zici de un eveniment chiar la mare, de 1 Mai? Andrei Nistor, organizator de evenimente, a venit cu o idee inedită, aceea de a-şi distra clienţii în continuare… în online. Anul ăsta îţi aduce marea şi muzica… acasă.
„Să încercăm, măcar vizual, să la aducem experienţa pe care ar fi avut-o şi bucuria de a vedea marea în anul respectiv, de 1 Mai chiar la ei acasă”, spune Andrei Nistor, organizator de evenimente.
Pentru a face cât mai reală experienţa, Andrei a expediat deja 100 de colete cu party-kituri, printre care şi un meniu cu băuturi, pe care poţi să ţi-l comanzi acasă.
„Meniul este fără adaos comercial, astfel încât preţurile să fie cât mai accesibile şi cât mai ok pentru această perioada, mai complicată pentru toată lumea”, mai explică acesta.
Andrei este la al treilea eveniment organizat, de când a început criza, cu un DJ, în online. Acum provocarea este la mare, direct pe plajă, într-un set-up cât mai atrăgător. Petrecăreţii vor putea intra şi socializa printr-un link de zoom.
„Vom avea ocazia să vedem asfinţitul împreună şi ideea este să transmitem cât mai multe imagini de acolo, astfel încât cei care ar fi mers acolo de 1 Mai, să aibă ocazia să vadă acest peisaj cu ajutorul nostru”, adaugă Andrei Nistor.