Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala izolat, îndeosebi după-amiaza, mai ales în zona de munte şi în nord-estul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.
La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 32…33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când vor fi condiţii de aversă slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.
MARŢI
În cea mai mare parte a ţării valorile termice vor marca o scădere, iar instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat va cădea grindină, vor fi posibile vijelii, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. În estul extrem şi în sud-est vremea va fi călduroasă, iar astfel de fenomene se vor semnala mai ales spre seară şi noaptea.
Temperaturile maxime se vor încadra între 19…20 de grade în Dealurile de Vest şi 30…31 de grade în Bărăgan şi Podişul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.