Prognoză specială Bucureşti: Strat de zăpadă de până la 12 centimetri

Publicat: 27 01. 2021, 10:21
Actualizat: 23 08. 2021, 21:36

În intervalul miercuri ora 10.00 – joi ora 10.00, vremea se va menţine predominant închisă.

La ora 10.00 grosimea stratului de zăpadă era neuniformă şi măsura între 5 şi 10 centimetri, iar până spre după-amiază, temporar, vor mai fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se vor mai depune 1…3 cm.

Astfel, la finalul intervalului este estimată o grosime a stratului de zăpadă de 6…12 centimetri.

Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de minus 3- minus 2 grade.