- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi blocate în 2012 din lipsă de bani la Administraţia Fondului de Mediu
Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi blocate în 2012 din lipsă de bani la Administraţia Fondului de Mediu (AFM), a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Korodi Attila.
Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi blocate în 2012 din lipsă de bani la Administraţia Fondului de Mediu (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
"Anul acesta avem un buget mult mai mic la fondul de mediu, de aceea suntem în imposibilitatea de a suplimenta fondurilor alocate programului Rabla, de exemplu. Suntem nevoiţi ca programul care a începutul anul acesta să se termine la cota alocată până acum, pentru că nu mai avem resurse financiare să suplimentăm", a declarat Korodi Attila, într-o conferinţă de presă.
Programul Rabla ediţia 2012 a început în urmă cu nici o lună, fondurile destinate acestuia putând acoperi casarea a 30.000 de maşini vechi. În mai puţin de o lună, conform statisticilor Ministerului Mediului, obţinute de MEDIAFAX, au fost acoperite costurile pentru scoaterea din uz a aproape 12.000 de maşini, mai exact 11.927.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
Şi anul trecut programul Rabla a început iniţial cu o alocare bugetară suficientă pentru casarea a 30.000 de maşini. În 2010 însă el a fost suplimentat, astfel încât s-a obţinut casarea a 189.323 de maşini, iar în 2011 fondurile au acoperit scoaterea din uz a 116.644 de maşini.
Într-un interviu acordat la începutul săptămânii agenţiei MEDIAFAX, ministrul Mediului vorbea despre dificultăţile financiare de la Fondul de Mediu pentru anul în curs.
Ministrul Mediului declara în interviu că pentru el este important să ofere o derulare cât mai corectă a proiectelor care sunt finanţate de fondul de mediu, întrucât anul acesta va lucra cu buget mult mai mic în comparaţie cu anii trecuţi la fondul de mediu.
Potrivit ministrului, dificultăţile financiare de la fondul de mediu au apărut după ce, printr-o decizie guvernamentală, surplusul de bani din anii trecuţi a fost blocat.
"Avem în conturile administraţiei banii de anul trecut, luăm şi dobândă pe ei, însă nu avem voie să-i folosim din raţiuni de menţinere în limite normale a deficitului bugetar", a declarat, miercuri dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX Gheorghe Popescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Şi ministrul Korodi Attila a declarat, în conferinţa de presă, că decizia Guvernului are legătură cu limitarea cheltuielilor bugetare în anul 2012.
"Este o decizie a guvernului, nu aparţine ministerului sau ministrului Mediului. Sunt raţiuni bugetare, lucruri care ţin de încadrarea într-o anumită limită a cheltuielilor pentru acest an", a spus ministrul Korodi.
Atât ministrul, cât şi şeful AFM au ţinut să întărească faptul că bani există şi că destinaţia lor nu va fi schimbată.
"Sperăm ca, la un moment dat, probabil la jumătatea acestui an, cu ocazia unei rectificări bugetare, să prim fonduri suplimentare. Nu de la buget, ci să ni se permită să cheltuim din aceşti bani aflaţi în conturile AFM", a mai explicat Korodi.
Pe lângă programul Rabla, şi programul Casa Verde va avea dificultăţi în derulare în 2012.
"Suntem nevoiţi să nu deschidem o nouă sesiune a programului Casa Verde, anul acesta, ne concentrăm eforturile financiare pentru acoperirea cheltuielilor şi plata sumelor în urma investiţiilor făcute anul trecut în acest program", a mai explicat Korodi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:07
-
astăzi, 10:01
Victor Negrescu: Am securizat pentru 2024 un buget UE record, cu 6% mai mare decât anul acesta