- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programul festivităţilor de Ziua Marinei Române. Cum vor decurge evenimentele din 15 august
- Sărbătorită din anul 1902, Ziua Marinei Române a ajuns la cea de-a 119-a ediţie şi, pentru al doilea an consecutiv, evenimentul va fi marcat de contextul pandemiei COVID-19.
- Forţele Navale Române organizează duminică, 15 august, în portul militar Constanţa, o ceremonie fără public.
Programul festivităţilor de Ziua Marinei Române. Cum vor decurge evenimentele din 15 august
Evenimentul va putea fi urmărit, în direct, începând cu ora 09.50, pe numeroase canale mass-media şi pe pagina de Facebook a Forţelor Navale.
Ceremonia va începe cu întâmpinarea persoanei oficiale (ora 09.55) şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, din care fac parte militari din Forţele Navale Române, militari din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii. La ora 10.00, vor fi ridicate pavilionul, geacul şi marele pavoaz, la bordul navelor militare, în acordurile Imnului de Stat al României, concomitent cu 21 de salve de tun, care vor fi trase de către militarii Batalionului 345 Artilerie „Tomis”, Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”. Evenimentul va continua cu acordarea drapelelor de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice „Comandor Alexandru Cătuneanu”, urmată de alocuţiunea persoanei oficiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
La finalul ceremoniei, în jurul orei 11.00, portul militar va fi survolat de o formaţie de aeronave de luptă, alcătuită din elicoptere Puma Naval ale Forţelor Navale Române, un elicopter IAR Puma, aeronave MIG-21 şi F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aeronave „Typhoon” britanice şi un avion de cercetare P-8 american.
Publicul aflat pe faleza Cazinoului constănţean şi pe plajele din nordul litoralului, va putea urmări, duminică, 15 august, în intervalul orar 11.00-13.00, defilarea navelor de la Constanţa la Midia. Formaţia navală va fi condusă de fregata „Mărăşeşti” (F-111) şi va fi alcătuită din puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), corveta „Contraamiral Horia Macellariu” (Cvt-265), dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” (DM-25), fregata turcească „Yavuz” (F-240), o navă maritimă de patrulare a Ministerului Afacerilor Interne, o navă de intervenţie a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, iar parada navală va fi încheiată de veliere ale pasionaţilor de navigaţie tradiţională cu vele.
Ziua Marinei Române se încheie cu retragerea cu torţe a marinarilor, la ora 20.30, pe traseul Cazino - Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, precum şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanţa.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO