Proiect al Ministerului Sănătăţii: Pacienţii cu tulburări psihice pot fi imobilizaţi sau izolaţi pentru protecţie

Proiectul de Ordin privind Normele de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS). Prin proiectul de Ordin sunt stabilite normele speciale de îngrijire din structurile de psihiatrie şi situaţiile în care pot fi luate măsuri de contenţie.

Potrivit proiectului, serviciile medicale minime pe care o structură psihiatrică trebuie să le asigure sunt: diagnosticul şi tratamentul tulburarilor psihice acute şi cronice; evaluări psihologice; psihoterapie; consiliere şi psihoeducaţie pentru pacienţi şi familiile lor; programe de terapie ocupaţională, educativă şi recreativă; servicii de asistenţă socială.

În situaţia în care intervenţiile terapeutice uzuale efectuate în vederea aplicării tratamentului eşuează, se poate recurge la imobilizarea sau contenţionarea pacientului cu mijloace specifice, dar care să nu producă vătămări corporale.

Contenţionarea poate fi folosită doar atunci când este necesară apărarea pacientului de acţiunile sale, care l-ar putea răni pe el sau pe ceilalţi şi doar în situaţia în care aplicarea celor mai puţin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.

"Imobilizarea este precedată o abordare verbale care să evite escaladarea agresivităţii şi violenţei. Se va evita atitudinea de confruntare cu pacientul, se va vorbi pacientului pe un ton calm, neutru şi cu o expresie facială atentă, dar neutră, cu o gestică limitată, lentă fără schimbări bruşte de atitudine. În aplicarea măsurii de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului trebuie depuse toate eforturile pentru evitarea durerii. Reprezentantul legal sau personal al pacientului trebuie informat cu privire la dispunerea unei măsuri de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului", potrivit proiectului.

De asemenea, contenţionarea poate fi folosită numai în baza dispoziţiei medicului, menţionată în foaia de observaţie. Dispoziţia medicului trebuie să detalieze factorii care au condus la contenţionare şi să specifice natura acestei măsuri. În dispoziţie trebuie precizată ora la care măsura de contenţionare a fost luată, imobilizarea neputând depăşi patru ore, se mai arată în proiect.

În situaţia în care imobilizarea de necesitate nu a fost făcută din dispoziţia medicului, acesta va fi solicitat în maximum 30 de minute.

Măsurile de contenţionare sau imobilizare aplicate pacienţilor, incluzând toate dispoziţiile scrise ale medicului prin care s-au dispus acestea, se înscriu în Registrul măsurilor de contenţionare şi izolare aplicate pacienţilor, care va fi păstrat în condiţii de confidenţialitate.

Proiectul mai prevede că pacientul trebuie să fie monitorizat tot timpul imobilizării, pentru a observa dacă nevoile sale fizice, de confort şi siguranţă sunt îndeplinite. O evaluare a condiţiilor pacientului trebuie realizată la cel puţin fiecare 30 de minute sau la intervale de timp mai scurte, dacă medicul o cere. Evaluarea trebuie înregistrată în foaia de observaţie a pacientului.

Toate intervenţiile fizice din timpul imobilizării trebuie să aibă în vedere vârsta, sexul, cultura, limba şi istoricul medical, dizabilitatea sau nevoile speciale ale pacientului, sarcina, date care se vor regăsi şi în foaia de observaţie.

Proiectul de ordin mai prevede şi modalitatea de protejare prin izolare a pacienţilor care reprezintă un pericol pentru ei înşişi sau pentru alte persoane. Această măsură trebuie aplicată cu maximă precauţie şi numai în cazul în care orice altă modalitate s-a dovedit ineficientă.

Izolarea pacientului se va face într-o încăpere special prevăzută şi dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea ca pacientul să poată fi observat continuu, să fie iluminată şi aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la grup sanitar şi să fie protejată în aşa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeaşi încăpere mai multe persoane.

Izolarea trebuie să fie aplicată pentru un timp cât mai scurt posibil şi revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore, iar pacientul sau reprezentantul său trebuie informat despre această măsură.

"Pacientul va fi observat în timpul izolării conform unui program prevăzut de medicul care dispune măsura izolării. Pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum şi orice articole de uz personal sau cu semnificaţie religioasă, cu excepţia situaţiei în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranţa sa", se mai arată în proiect.

Măsura izolării nu trebuie folosită ca pedeapsă sau ca o formă de ameninţare şi nici nu poate fi parte a programului de tratament. Această măsură poate fi dispusă doar de medic, în aceleaşi condiţii ca şi contenţionarea, şi trebuie menţionată în Registrul măsurilor de contenţionare şi izolare şi în foaia de observaţie a pacientului.

În cazul pacienţilor sub 18 ani, imobilizarea are drept scop susţinerea tratamentului medicamentos în cazul agitaţiei psiho-motorii. Contenţionarea în aceste cazuri se va face numai cu avizul medicului curant sau al medicului de gardă, medic specialist psihiatru sau neuropsihiatru pediatric, acolo unde există, şi cu acordul scris al părintelui sau aparţinătorului legal, prevăzut în consimţământul semnat de tutore la internare, doar după ce au fost epuizate toate mijloacele de convingere şi liniştire a pacientului. Durata contenţiei nu poate depăşi 30 minute, dar proiectul prevede că măsura poate fi repetată în cursul aceleiaşi zile.

După contenţionare, pacientul sub 18 ani trebuie să fie supravegheat permanent de personalul medical şi nu trebuie să rămână singur în încăpere.

Printre dispozitivele speciale de imobilizare sunt: pat cu dispozitive de legare - cadru metalic cu laterale; cearceaf; manşete din piele, late, ajustabile, dublate cu pâslă pentru articulaţiile mâinilor şi picioarelor; curele late pentru torace şi genunchi; mănuşi; cască specială de protecţie.

Tehnica imobilizării constă în imobilizarea atât a membrelor superioare, cât şi a celor inferioare, evitând leziunile în timpul procedurii. Potrivit proiectului, este interzisă folosirea de materiale precum sfoară, tifon, feşe sau alte materiale care pot vătăma pacientul.

În proiect sunt prevăzute metode diferite de contenţionare pentru copiii internaţi într-un spital cu structură de Psihiatrie, cei institutionalizaţi şi cei internaţi într-un spital cu structură de Pediatrie.

În cazul copiilor internaţi într-un spital cu structură de Psihiatrie, contenţia va fi folosită în caz de potenţial de autoagresivitate sau heteroagresivitate. Astfel, pentru copiii cu greutate sub 25 de kilograme se va folosi cearceaful, cu care va fi înfăşat şi se mobilizat de pat. În cazul copiilor cu greutatea sub 50 de kilograme se vor folosi manşete ajustabile din piele pentru mâini şi picioare, în cazul în care se lovesc cu genunchii, iar pentru copiii cu greutate mai mare de 50 de kilograme, tot manşetele ajustabile din piele, dar şi curele late pentru torace şi genunchi.

Contenţia în cazul copiilor instituţionalizaţi se va face cu acordul tutorelui legal sau responsabilului centrului pentru minori, la indicaţia medicului curant sau a medicului de gardă. Pentru copiii diagnosticaţi cu autoagresivitate se vor folosi dispozitive cu rol de protecţie, precum: mănuşi, cască de protecţie, iar pentru copiii diagnosticaţi cu heteroagresivitate, se vor respecta regulile de contenţie pentru copiii din spitalele de psihiatrie.

În cazul copiilor internaţi într-un spital cu structură de Pediatrie, copiii cu autoagresivitate sau cu heteroagresivitate vor fi contenţionaţi respectându-se regulile generale ale măsurii.

Proiectul defineşte totodată şi urgenţele psihiatrice, adică stările psiho-patologice în cadrul cărora pacientul se află într-o disfuncţionalitate cerebrală severă, situaţie critică în care poate provoca autovătămare gravă, agresarea altor persoane, deces, distrugerea unor bunuri, comportamente nejustificate de caracteristicile realităţii prezente, cum sunt stările confuzionale.

Astfel, urgenţe psihiatrice sunt considerate: tulburare psihotică acută; tulburări severe de comportament în tulburări de personalitate; tulburări psihotice post- sau intercritice în epilepsie; agitaţia psihomotorie; episoade acute delirant-halucinatorii în psihoze (schizofrenie, tulburarea afectivă bipolară) şi în demenţe; episoade expansive severe; episoade depresive severe; episoade depresive cu risc suicidar; sevraj alcoolic; tentativa de suicid şi sevraj complicat la alte substanţe psihoactive, care se vor trata în unităţile specializate în toxicologie şi adicţie.

Spitalele de psihiatrie care nu au amenajate astfel de spaţii sunt obligate să le amenajeze cu respectarea normelor din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.

Iniţiatorii proiectului au precizat că aceste modificări şi completări au fost făcute şi pentru că în implementarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice s-au constatat mai multe neconcordanţe ale prevederilor actului normativ cu o serie de dispoziţii din dreptul intern, precum Codul familiei, Codul penal, dar şi cu dispoziţii din tratate internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia ONU Împotriva Torturii şi altor Pedespse sau Tratamente cu Cruzime, Inumane sau Degradante, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Proiectul de Ordin va fi în dezbatere publică până în 20 mai, potrivit Ministerului Sănătăţii.