Proiect: Certificate permanente pentru persoanele cu handicap ireversibil

Situaţiile absurde în care persoane cu handicap, cu membre amputate, sunt obligate să se prezinte cu o anumită periodicitate la comisie, chiar dacă este evident caracterul ireversibil al afecţiunii lor, vor fi eliminate, potrivit unui proiect iniţiat de un deputat USR PLUS.

Urmărește
341 afișări
Imaginea articolului Proiect: Certificate permanente pentru persoanele cu handicap ireversibil

Proiect: Certificate permanente pentru persoanele cu handicap ireversibil

Deputatul USR PLUS Radu Panait a depus o propunere legislativă de modificare a legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Modificarea USR PLUS propune obligativitatea comisiilor de evaluare de a acorda certificat de handicap pe o perioadă nedeterminată de timp tuturor persoanelor care suferă de un handicap ireversibil.

Radu Panait transmite că prin modificarea legii se va reda demnitatea cetăţenilor deoarece vor fi eliminate situaţiile absurde în care persoane cu handicap, cu membre amputate, sunt obligate să se prezinte cu o anumită periodicitate la comisie, chiar dacă este evident caracterul ireversibil al afecţiunii lor şi chiar dacă au fost emise actele normative care atestă acest lucru.

„Sunt cetăţeni care anual, sau la doi ani, merg la comisiile de evaluare unde trebuie să demonstreze că au în continuare un handicap ireversibil. Este o situaţie absurdă pe care vreau să o corectez. Ştiu că există un ordin comun al Ministrului Muncii şi justiţiei sociale şi al Ministrului Sănătăţii din 2019 care reglementează caracterul permanent al certificatului de handicap pentru aceşti oameni. Cu toate acestea, mi-au fost semnalate cazuri când reglementările legale nu se respectă. Când membrii comisiei de evaluare s-au purtat fără empatie şi fără respect faţă de aceşti oameni necajiţi. Iniţiativa vine să corecteze aceste situaţii”, transmite deputatul USR PLUS Radu Panait, iniţiatorul proiectului.

Propunerea legislativă are în vedere modificarea alineatului (1^1) al articolului 87 din Legea nr. 448/2006. Radu Panait arată, în expunerea de motive, că adoptarea şi punerea în aplicare a legii va avea ca rezultat simplificarea procedurilor de obţinere a certificatului de handicap de către persoanele cu membre amputate, având ca efect confortul lor fizic şi psihic, odată ce va fi eliminată obligaţia de a se prezenta periodic la comisia de evaluare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici