UPDATE ora 17.45 Ameninţarea cu bomba de la o bancă de pe Calea Victoriei a fost falsă
În urma controlului pirotehnic nu a fost găsit niciun dispozitiv potenţial periculos la o bancă de pe Calea Victoriei din Capitală.
„Persoana indicată de către angajatul băncii că a formulat ameninţarea a fost identificată, dar la acest moment nu s-ar afla pe teritoriul României”, informează Poliţia Capitalei.
Echipajele de la Secţia 10 de poliţie efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ameninţare.
Anchetatorii au făcut verificări, miercuri, la o bancă din zona Calea Victoriei din Capitală, după ce un client nemulţumit a anunţat amplasarea unei bombe în sediul instituţiei.
Ştirea iniţială
Reprezentanţii unei bănci cu sediul pe Calea Victoriei au anunţat, miercuri, că o persoană care şi-a exprimat anumite nemulţumiri a ameninţat cu amplasarea unui dispozitiv exploziv în instituţie, informează Poliţia Capitalei.
În prezent, poliţiştii acţionează la faţa locului, unde se află şi pirotehniştii din cadrul IGPR.
Brigada Rutieră anunţă restricţii de trafic pe Calea Victoriei, între bulevardul Regina Elisabeta şi Piaţa Naţiunilor Unite.